vineri, 28 ianuarie 2011

Cuvintele...


Cuvinte….Cuvintele pentru mine totul are un sens indiferent dacă respiră sau nu. Mereu mă întreb ce dialog există între două flori; între doua păsări;între două cărţi; chiar şi între litere.Cred că literele comunică între ele… prin cuvinte… Ce ascunde un cuvânt? Ce simte un cuvânt?
Cuvintele sunt instrumentele la care avem acces dintotdeauna şi pe care le tot utilizăm încă din ziua în care am început să vorbim. Deseori vorbim fără a gândi în prealabil şi fără a fi conştienţi de impactul cuvintelor noastre. S-a mai spus cândva şi că limba reprezintă un indice al gradului de civilizaţie. Ceea ce auzim în jurul nostru zi de zi transmite foarte multe despre cultura noastra, despre etosul propriu şi, totodată, despre respectul pentru semenii nostri. Cea mai mare parte din limbajul cu care avem de-a face astazi poseda o doză de duritate. Mai precis, acesta este deseori necizelat, trădând furie şi intenţii negative. Dăm peste el oriunde mergem şi provine de la persoane care aparţin tuturor categoriilor de vârstă. Limbajul fiind pionul esenţial în tumultul fiecărei zile trebuie: să ne determine să devenim conştienţi de imensa putere a cuvintelor, pentru a învăţa să le alegem cu mai multă atenţie; să ne ajute să învăţam cum să observăm parţile bune ale fiecarui om şi ale fiecărui lucru, identificând totodată oportunităţi de a transpune în cuvinte observaţii benefice; să transforme limbajul pozitiv într-un instrument pe care să îl folosim cu multă uşurinţă şi naturaleţe. Propriul nivel de fericire şi chiar respectul de sine vor spori în momentul în care vom reuşi să găsim punctul de echilibru al mesajelor şi al cuvintelor pe care le alegem pentru a le transmite.

Armura sufletului

Armura sufletului

Armuri peste suflet și în fiecare dimineață sorbim încet din ceașca aburindă cu viață. Suntem dependenți de lumină, de dragoste, de căldură și vise.  Gândurile se plimbă hai-hui și rar avem curajul să spunem ce inima ne spune. Câți sunt cei ce transformă adjectivele în verbe? Iar cei ce știu, înțeleg că a cunoaște viitorul nu înseamnă a tulbura intenția? Timpul se poate stăpâni, dar pentru asta avem nevoie de îndrăzneală, răbdare și discernământ. Ca să ne eliberăm de durere trebuie să înțelegem cauzele suferinței, să ne redescoperim în adâncimi și înălțimi. Să simțim gustul infinitului. Ne punem mereu întrebări cu privire la credință și chemarea sufletului, uitând că viața este de fapt o călătorie de vindecare, un drum din întuneric spre lumină, presărat cu pasiune, acceptare, dăruire, sacrificiu, străduință. Ne pierdem prin pădurea de îndoieli și confuzii, uităm că tot ce avem de făcut e să învățăm mereu, în fiecare clipă. Să găsim adevărul în cel mai pur sens. Suntem prizonierii propriilor noastre adăposturi care ne oferă false protecții, un confort iluzoriu. Încercăm mereu să creăm echilibrul cu prețul suferinței. Am uitat ce înseamnă răbdarea și ne dorim ca totul să se întâmple cât mai repede. Aici, acum nu înseamnă imediat. Sufletul este păstrătorul înțelepciunii. Câți dintre noi își mai ascultă tăcerile și mai ascultă în tăcere? Câți mai visează cu ochii deschiși? Câți mai trăiesc senzația amețitoare a descoperirii și a pasiunii? Uităm că la rădăcina sufletului a fost sădită o sămânță de stea. Soarele răsare și apune, omul luminează sau se întunecă. Sunt zile în care ni se pare că avem universul în palme și zile în care credem că ne-a părăsit până și propria singurătate. E greu să fii singur în mulțime, la fel cum e de greu să-ți pictezi viața în culorile altora. Câțiva au curajul să-și zdrelească palmele în sârma ghimpată ce desparte visele de gânduri. Ei rătăcesc adesea prin pădurea cu sentimente sau forează adânc în stâncile sorții. Puțini înțeleg că timpul e același și oricât ne-am dori să-l comprimăm sau dilatăm nu facem decât să ne agățăm cu disperare de el. Toți simțim nevoia de schimbare în toate nuanțele posibile, dar ca să o facem trebuie să reînvățăm drumul către suflet. Cel mai greu e să străbați drumul către tine, să rupi barierele si să deslușești misterul iubirii și al libertății, iar drumul pare greu doar atunci când te uiți după linia de sosire. Sufletul trebuie ascultat în tăcere, căci adevărul e dincolo de ea. Cobori în adâncimi ca să urci spre înălțimi. E un zbor spre profunzimi.

Iubirea din vis....


Cerul este înnorat dar…
Iubirea noastră luminează
În vis doresc să ne întâlnim,
Tu în viaţa mea să vii.

Visez iubirea, în splendoarea ei
Te visez alături de inima mea
Către mine,tu să vi să mă săruţi uşor,
Am ca amintire doar parfumul tău

Ecoul ttău mă cheamă…
Mă trezesc din somn
Dar nu eşti lângă mine,
Aş vrea să dorm,dar nu pot.
Inima plânge, sufletul jeleşte
Amintirea ta în suflet mocneşte.

Eu pe tine te aştept
Lângă mine tu să vi,
Să îmi dai iubirea înapoi
Şi în braţe să mă iei să adorm uşor..

luni, 24 ianuarie 2011

Oceanul de iubire

Iubirea e ca o visare
N-are trup,dar suflet are
În suflete iubirea apare
Când două inimi se scufundă.

Într-un ocean de iubire
Într-o scoică căptuşită
De sărutări mult iubită.

Iubirea apare când nu te aştepţi
Te surprinde şi te duce
În stelele verzi.

Soarele va răsări
Atunci când îl voi zări
Iubirea vom împărţi
Suflete pereche vom fi
Ceva straniu şi frumos vom împărţi.
Ceva ce nu se poate defini, doar simţi.

Peste nori noi vom zbura
Şi iubind ne vom uita
La lumea rea!
Te rog vino lângă mine,
Ţine-mă iar lângă tine!