Zborul...

Din camera prăfuită
De gânduri şi iubire,
Ascult ecouri de dor
Şi privesc în gol.
Aş vrea o pasăre să fiu
Într-un zbor nebunesc,
Eu spre tine să pornesc.
Ca să te găsesc...
Şi să te iubesc....
Dragoste să-mi dăruieşti
Buzele îmi sunt uscate,
După acel fior....
Pe aripi de vânt...
Pe aripi de dor....
Să mă mângâi uşor,
Cuvinte dulci să-mi şopteşti
Să -mi spui că mă iubeşti.

Lenuş L

Perla mării

Din marea înspumată...
Încet din valuri se ridică
Perla,mării să o priveşti.
Să vezi iubirea din ea,
Nascută din perla mării.
De unde eu răsar..
Cu vorbe de iubire,
Cu vorbe de dor,
Cu ale mele buze
Să-ţi şoptesc uşor
Te aştept să vii...
Tu în braţe să mă ţii
Iubirea să îmi dăruieşti. Lenuş L

Cafeaua cu aromă de vise...Cu prietenii mei...

Din trăistuţa mea cu gânduri am venit să poposesc şi să vă povestesc...Aş dori dragi prieteni o cafea cu voi să beau şi la o şuetă noi să stăm...Cafea...acest cuvânt...mă trezeşte.Numai când aud de cafea,îmi ascut simţurile..O reţetă pentru o cafea bună...reţeta constă în fericire atunci când cu prietenii o bei,în sentimentul de iubire,în acel "noi"...Această stare,e sublimă.
În aburii cafelei,descopăr cele mai frumoase vise.Aş putea să prevăd viitorul în ceaşca plină de idei sfărâmate,în aburii cenuşii al existenţei mele,în frânturile de speranţe ce ard mocnit într-un colţ din viaţă.Parfumul dulce al cafelei cu miros îmbătător simţurile mi le mângâie...Şi mă îndeamnă la visare..Hi să visăm vise,să ne lăsăm pradă visurilor...Şi visez..visez.. Să simt fiecare părticică din mine cum respiră prin tine,să simt fiecare celulă cum se înveseleşte în momentul în care tu te uiţi la mine.E plăcut să văđ cum într-un singur moment,o simplă privire mă poţi arunca în deznădejde sau să mă exalteze într-atât încât să ajung nebună după tine.Cafea bună ce eşti şi mă cucereşti..realizezi că te sorb din priviri încât ochii mi se dilată şi irisul nu mai are contur...se dizolvă în aburii cafelei.Prima cafea de dimineaţă e ca o sărutare,ce cu iubire sufletul îmi încălzeşte şi să trăiesc intensitatea la maxim.Să sorb cunoştinţele altor prieteni...să dezvolt într-un mod plăcut...O linişte în jurul meu...O linişte în care aburii cafelei şi sărutările sunt dulci cu aromă de prietenie.O linişte în care eu sunt fericită că îmi împart gândurile cu prietenii la o cafea...

Lenuş L

Cartea vieţii

O mică călimară aşteaptă-n melancolia ei,
Luna încet se apropie de filele deschise
Se apleacă şi citeşte pagini din mine scrise.
Cu o voce lină îmi cântă în ecou;
Mă hrănesc cu tine...
Cu iubirea din interiorul meu.
Gândurile,starea mi le scriu mereu,
Pe ale mele file unde-mi este cald şi bine
Paginile vieţii-mi zâmbesc...
Rătăcesc în labirint printre litere şi umbre,
Viaţa,gândurile într-o carte mi-am presat.
Umbra mâinilor tale duios o va răsfoi
Şi-mi vei citi cartea sub soare
Lenuş L

O umbră în vis...

În fapt de seară cu cer senin
Luna mă priveşte şi-mi zâmbeşte
Stelele argintii,sufletu-mi alină
Vise adormite în surdină
Eşti în întunericul meu
Dansând în liniştea nopţii
Eşti umbra din visul meu
Ce mă veghezi mereu
Timpul mi-a furat vise...
Din clepsidra de argint
Amăgind nisipul
Crescandu-mi aripi de speranţe
Împletind visuri argintii...
A timpului pierdut
O umbră-n noapte
A visului neîmplinit...
Lenuş L

Dorul...

Sufletul meu plânge
De dorul tău...
Te strig în noapte,
Cu ale mele şoapte.

Dar nu mă auzi...
Lacrimi amare-mi curg,
Pe obrazul însetat
De iubirea ce-am pierdut. Lenuş L

Inimă suspendată

Inimă suspendată

Greu și obosit îi era sufletul printre acești copaci. Mai trimitea în sus, în tăcere, câte un gând uneori, dar tot se simțea, în pădure, fără adăpost și nesigură. Era multă vreme de când tălpile i se înecaseră în noroiul lumii. Și-a suspendat atunci inima într-o peșteră și acolo făcea foc mereu. Era singurul loc ce-i mai dădea o senzație de dulce. Lumina lui binecuvântată îi punea sângele în mișcare și așa își simțea corpul vibrând. În rest, totul i se părea de neînțeles. Zorii o prindeau lipsită de bucurie și pe măsură ce zilele treceau, focul strălucea pe jumătate stins și întunericul căpăta forme și prindea putere, încercând să-i spânzure bătăile inimii. Toate mângâierile îi erau dureri și îndoieli acum.
Degeaba învățase de la luna plină că drumu-i drept și străjuit de stele. Îl acoperea în fiecare noapte cu râuri adânci de lacrimi. Degeaba se privea în oglinda apelor, nu mai vedea strălucirea aștrilor în părul său bălai și nici albul de sidef al pielii sale. Nu mai știa de-i om sau nu...
Era ceva neobișnuit în ochii ei, sufletul nu mai putea fi descifrat. Exprimau lucruri care nu putea fi spuse cu cuvinte simple, căci atinsese cu privirea ceea ce nu trebuia să se întâmple. Suferise prea mult.