Mi-e greu

În viața mea ai apărut
Cînd mie-mi era greu
Mi-ai propus să mă ajuți
DA am zis și eu
Acum cînd am un ajutor
Mă simt în siguranță
Chiar de mi-e greu și-mi este dor
Te am pe tine în față
Nu aș vrea ca să te pierd
Pe tine al meu bine
Aș fi în stare ca să-te iert
Și-aș vrea mereu cu tine
În viața mea nu ești doar tu
Mai am pe altcineva
Dar ca și tine așa de scump
Există,una MAMA
De multe ori eu mă gîndesc
De ce anume tu?
Mi-e frică ca să nu greșesc
Și nu-ți pot spune nu
Din cînd în cînd eu te refuz
Dar cred că n-am dreptate
De multe ori te văd confuz
Și inima se zbate...

Adulmec

Adulmec aerul curat
ridicând coşul pieptului
întreb oasele de dureri
ce s-au perindat
şi cobor spre propria-mi cenuşă
pe cărarea vieții
bălți de sânge
se ascund sub iarba grasă
gânduri pasc tonuri triste
cu frunze zdrobite-n
trotuare
forajele sentimentelor
îmi scot la iveală
ţiţeiul negru al deşertăciunii
ce-mi acoperă poteci încărcate
de ramuri de dor
şoptind amintiri
cu nări fremătănd stele aprinse
lumina coborând pe umeri
lacrimi grele se șterg
ca noaptea-n zori de zi.

Noaptea adun clipele

Noaptea adun clipele

Întotdeauna lupta îți aprinde obrajii și simțurile. Te simți învins, când de fapt ești învingător și crezi că ai câștigat, când de fapt ai pierdut. Ești în același timp stăpân și sclav, gând și faptă, cântec și bocet, speranță și certitudine, lumină și întuneric...
Mâinile mele, ca niște frunze palide în toamnă, pândesc ivirea zorilor și primăvara visului. Tremurătoare și stângace, adună clipele în căușul lor și se opresc dintr-o dată ca lovite de furtună. Inima rostește în șoaptă o chemare ca o durere continuă.
Cine oare n-a simțit că-și dorește, mai presus de tot și toate, o iubire nebună, pătimașă și absolută? Cine n-a crezut, pentru o clipă, într-o pasiune dezlănțuită și n-a inventat pentru suflet un sentiment fără moarte? Cine nu cunoaște durerea adâncului și tremurul nestăvilit al gândului, zborul neprefăcut al dorinței și lacrima uscată sub gene? Cine nu cunoaște mâna întinsă a deznădejde spre cer, sărutul născut din sărut, inocența trupului arzând de dorință?
Noaptea, abis născut din speranțe, ți-o dăruiesc ție, dincolo de lumină și întuneric, dincolo de viață și de moarte, dincolo de trecut și viitor. Cuvintele, șoapte adormite ce s-au trezit mirate, pătrund până la rădăcina sufletului. Undeva, lângă mine, timpul își reglează nisipul și tace....trecând. Mă-nvăluie albastrul nopții și al tău.

Iluzie optica

cafeaua se varsa,
fumul de tigara
in par se opreste,
nebunul vrea sa stea
vreo saptamana,
dar uita sau poate nu stie
ca s-a inventat samponul...

din scrum de tigara iti refac
chipul, stai asa nu misca,
caci cu ochii mai greu...
si imi mai trebuie scrumul
a doaua sau trei tigari...

cafeaua se varsa pe podea,
si numa e liniste...
noi insa prin taceri
de veacuri ne uram...