Frumusețea

Frumusețea Frumuseţea – este o combinaţie armonioasă între culoare, formă, textură şi conţinut. Există un etalon al frumuseţii, dar, precum gusturile în artă, îmbracaminte, muzică şi literatură, imaginea exteriorului frumos cu timpul se schimbă. Astăzi, poate, mai mult ca oricând, nu ne impresionează asemănarea cu idealurile recunoscute şi ne atrage mai mult deosebirea de aceste idealuri. Conceptul de frumuseţe, existent în trecut, încetul cu încetul e înlocuit de un nou concept, un ideal mult mai accesibil – o frumusete mult mai reală, mai pământească, care aduce mult mai multă satisfacţie frumuseţii noastre. Însă înainte de toate, frumuseţea, înseamnă o piele sănătoasă. Pentru a obţine un rezultat dorit, trebuie să ne dedicăm total îngrijirii exteriorului, folosind diferite preparate cosmetice. Frumuseţea – nu e pur şi simplu dorinţa de a arăta bine, dar mai degraba e experienţa, care permite femeii să se mândrească de calitaţile, care o deosebesc de alte femei. Nu vorbim doar despre exteriorul femeii, dar despre sentimentul unic de percepţie al vieţii de fiecare persoană în parte. Lenuș

Femeia muză a inspirației

Femeia muză a inspirației Femeia, este cuvântul des auzit în societate și foarte des întâlnit în literatură. Femeia face lumea, „…nimic nu se face decât prin ea și pentru ea” (A. France), „lumea trăiește prin femei” (Jules Michelet). Femeia! Poate singura fiinţă de pe acest pământ omagiată în toate formele de artă şi cultură. Femeia! Elementul ce s-a ştiut face simţit oriunde, oricând şi în toate ipostazele şi feţele ei. A fost înălțată în poezie, cântată în ode, reprodusă în picturi și sculpturi, şi-a pus, de multe ori, amprenta asupra istoriei. A fost amintită în fiecare etapă a vieţii sale: copilă, iubită, amantă, soţie, mamă și bunică. I s-au prezentat calităţile şi defectele, punctele tari şi punctele slabe, poate şi pentru că „nimic nu ţine loc de femeie, de aceea au un preţ atât de mare” (Victor Duţă). Femeia este celula fiecărei creaţii, în jurul ei se învârtesc scenariile vieţii, reale sau închipuite. Foarte mulţi scriitori şi-au spus punctul de vedere în privinţa femeii. Unii au văzut în ea un element bun al societăţii, alţii, dimpotrivă, au considerat-o cauza tuturor relelor, poate şi pentru că „femeia e mereu schimbătoare şi nestatornică” (Vergiliu) şi „este începutul tuturor păcatelor” (Liviu Rebreanu). Extrem de discutată a fost şi este frumuseţea femeii, atât cea fizică, cât şi cea interioară. „Cu un surâs femeia cucereşte un oraş şi cu încă unul un regat” (proverb chinezesc). „Nu există păcat mai mare pentru o femeie, decât să nu se nască frumoasă” (Anatole France), fapt ce îi deschide, de cele mai multe ori, toate uşile. Prima impresie este importantă, iar dacă femeia nu este plăcută ochiului, în cele mai multe cazuri nu mai are posibilitatea să demonstreze că are un suflet bun sau că deţine o inteligenţă deosebită. Avantajul timpurilor noastre este că femeile au mai multe posibilităţi să ascundă sau să corecteze greşelile naturii, au o deschidere mai mare spre informaţie şi, pentru că „mintea unei femei lucrează altfel decât aceea a unui bărbat” (James Clavel), au învăţat că „femeie nu te naşti, ci devii” (Simone de Beauvoir). Le-au oferit bărbaţilor momente sublime sau subiecte de gândire, ori i-au făcut să exclame: „Slăbiciune, numele tău este femeie!” (William Shakespeare). Femeia a invitat întotdeauna bărbaţii să „o privească aşa cum vrea ea” (Mircea Eliade), nu a arătat niciodată ceea ce nu a vrut să se vadă, s-a comportat în preajma bărbaţilor de multe ori aşa cum își dorea ea ca bărbații să se poarte, „a depins în ceea ce priveşte moravurile ei de acel pe care îl iubeşte” (André Maurois). Toate aceste comportamente nu au fost înţelese sau agreate întotdeauna de către bărbaţi, dar, „să nu uităm că femeia l-a scos pe Adam din Rai” (Victor Duţă), dovedind faptul că are o voinţă pronunţată şi demonstrată, dar şi o putere foarte mare asupra bărbatului, „că are darul de a-l face fericit şi, fără să-şi dea seama, prin caracterul ei imposibil, reuşeşte să distrugă totul” (Alberto Moravia). În spatele fiecărui om mare s-a găsit o femeie deosebită, ce a ştiut să îşi aducă aportul la binele familiei, al bărbatului său și al celor din jur. Au fost multe femei ce şi-au influenţat bărbaţii în luarea deciziilor, aşa cum a fost, de exemplu, Josefina pentru Napoleon, şi, dacă nu vor „să iasă liniştea pe fereastră, când intră femeia pe uşă” (Romain Rolland), bărbaţii au învățat, din experiența lor sau a altora, să-şi „ia o soţie potrivită” (Quintilian) şi să nu uite că „se poate păzi un sac cu purici, o turmă de iepuri, dar o femeie nu” (proverb românesc). „Societatea femeilor este elementul în care se dezvoltă distincţia socială” (J. W. Goethe) şi „două puteri sunt în lume mai mari decât toate: Dumnezeu în cer şi mama pe pământ, Un om este aşa cum vrea Dumnezeu şi cum îl creşte mama care l-a făcut” (G. G. Lovinescu), pentru că „toată educaţia depinde de mamă” (Aristotel). Şi pentru că „Dumnezeu nu poate fi peste tot, El le-a făcut pe mame” (proverb arab), care au devenit „numele lui Dumnezeu din sufletul şi de pe buzele copiilor mici” (W. M. Thackeray). Femeia! Muza pierdută şi regăsită! Femeia! A fost, este şi va fi privită întotdeauna ca o busolă după care se ghidează societatea, pentru că „toate popoarele civilizate au respectat femeia” (J. J. Rousseau).