despre pasiune

Am avut foarte multe intalniri interesante in ultimul timp. Si am ramas mirata sa vad ca, pe langa obisnuitii indivizi si individe unsi cu toate alifiile, capabili sa mimeze orice de dragul banilor (a se citi: niste obsedati penibili de bani, bani si iar bani), am intalnit si oameni care pun atata pasiune in ceea ce fac incat in orice tara civilizata din lumea asta ar razbi rapid si pana departe.Nu stiu insa de ce in Romania (si in multe tari latine) oamenii pasionati de ceea ce fac sunt priviti asa, ca niste fraieri. Sa nu fiu inteleasa gresit, sunt o multime de oameni care muncesc din greu, dar fara pic de pasiune. Caci absenta pasiunii nu inseamna neaparat lene.Dar oameni care sa puna pasiune in ceea ce fac, oameni care isi urmaresc o idee si o utopie cu obstinatie si cu sentiment, oameni care au un scop bine definit in viata (iar acest scop, la randul lui, sa fie unul nobil)… mai rar in Romanica. De fapt, mai rar in general.Pasiunea are insa si un defect. Nu este intotdeauna masurabila in bani. Desi de cele mai multe ori pasionatii creeaza ceva care intr-adevar merita privit, ascultat sau pipait, si care are suficienta valoare incat sa fie masurat ulterior si in bani. Explozia de popularitate pe care a dobandit-o o Susan Boyle sau altii asemenea ei arata foarte clar ca oameni formidabili nebagati in seama exista peste tot. Ei au nevoie doar de o marketare din partea unor specialisti pentru a produce si bani pe masura talentului lor. Dar in Romania e cu atat mai greu sa convingi oamenii doar cu pasiunea ta. Calitatea nu-si are putere de convingere pe aceste meleaguri, nu prin ea insasi.Si atunci cunosc destui oameni care ar fi extraordinar de buni intr-un anumit domeniu sau altul, insa se limiteaza la a face chestii de rutina, chestii impuse de sefi tampiti, chestii banale si neimportante, doar pentru ca ideile lor cu adevarat valoroase nu gasesc intelegere ‘mai sus’. In general acestia sunt corporatisti, insa treaba e valabila si in firmele mai mici, chiar si in firmele unde creatia ar trebui sa joace un rol determinant.Diferenta e ca intr-o societate normala, cel care creeaza un lucru valoros (fie ca e vorba de o emisiune tv, de un articol, de o pictura, o opera de arta sau o tehnologie noua) gaseste mult mai usor echipa care sa-l ajute sa isi valorifice ideea. Nu intotdeauna si nu peste tot, evident. Caci oricat de bine ar scrie si ar vorbi Jeremy Clarkson, de exemplu, fara echipa de productie si de sales ar fi un nimic. Sau oricat de bun ar fi Twitter-ul, fara increderea unor fonduri de investitii s-ar alege praful dintr-o ‘inventie’ care de fapt e un feature si atat. Si aceasta combinatie dintre pasionat si echipa lui de vanzari e cea care impinge lucrurile inainte atat de bine in occident.Dar aici la noi, oricine scoate capul putin mai sus decat media e tras repejor la loc. Suntem obisnuiti sa tragem la foc de mitraliera sarcasme la adresa celor care chiar pun pasiune in ceea ce fac. Suntem obisnuiti sa luam la misto orice, iar valoarea o masuram strict in bani. Da, au si banii importanta lor, insa poate ca tocmai aceasta atitudine ne-a lasat fara un Brancusi, fara un Cioran, fara un Ionesco sau chiar fara Caragiale, la vremea lui. Tocmai aceasta atitudine ne facem sa fim un popor de nevrozati tristi si coltosi, prea grabit sa distruga si sa terfeleasca pe oricine indrazneste sa faca un lucru bun.Dar lasand asta la o parte, nu pot sa nu vad ca oamenii de valoare (nu dau nume) incep sa razbeasca, incet-incet, si sa se impuna treptat in domeniile lor. E un proces inceput deja de cativa ani buni, si poate ca vor mai trece 30-40 de ani pana cand si pe meleagurile astea valoarea (fie ea exprimata in bani, fie nu) sa aiba locul meritat.Pana atunci, am invatat ceva din toate intalnirile din ultimul timp. Pune pasiune in ceea ce faci. Nu te limita. Indrazneste sa visezi. Pune-ti visul clar pe hartie. Renunta la oamenii care te trag in jos. Urmareste-ti cu incredere si obstinatie visul. Cu siguranta vei reusi, orice, dar vei reusi. Ah, si cauta-ti echipa sau partenerii capabili sa valorifice ideea ta. Fie ca e vorba de bani, fie ca e vorba de a o duce la buna implinire.
Caci altfel, timpul trece repede, si ajungi la varsta regretelor. Si la asta ne pricepem cu totii pe-aici, inca de tineri.


.

cuvinte

De cate ori incerc,
Sa te las in urma,
Ceva ma cheama inapoi,
Cineva din urma,
Nu ma lasa sa uit,
Iubirea mea pentru tine...
Minte-ma frumos, si apoi,
Cand te cred in total,
Rupe-mi inima cu adevarul,
Spinteca-mi sufletul cu
Lama unei raze dulci ,
De iubire...
E atat de intuneric acum,
In sufletul meu nebun,
E atat de frig ,aici,
Langa tine, iubitul meu...
Oare, sa plang?
Dar nu m-am intrebat,
Daca mai am lacrimi,
Sa vars, pentru ce nu esti.
Sa plag pentru minciuna?
Nu...nu merita...
Noaptea neagra mi-e amica,
Soarele-l acum detest,
Ma simt atat de mica,
Intr-un Univers imens.
Atatea stele, atatea galaxii,
Atatea Lunii si meteoriti,
Si parca toti sunt aici,
Pe umerii mei fragili...
Parca soarta Pamantului,
Este in palmele mele.
Ce ciudat...
Iubirea, trece cu timpu,
Ura trece si ea,
Dar ramane singura,
Pe lume, Durerea...
Cum pot doua cuvinte,
Sa ocupe atat de putin
Spatiu pe hartie,
Si atat de mult loc
In sufletul meu...
Iar daca inca nu ti-ai
Dat seama ce este,
Iti spun eu, iubitule,
Te iubesc

te-am cunoscut

Te-am cunoscut dintr-o intamplare,
De-atunci sunt fericita tare,
Ma bucur cand tu ma privesti,
Parca simt ca ma topesti,
Ma saruti si ma infior,
Ma atingi si simt ca mor,

As vrea sa fiu un inger,
Sa pot veghea lumea,
As vrea sa fiu o stea,
Sa-ti pot veghea noaptea,
As vrea sa fi o lacrima,
Sa picur pic cu pic,


As vrea sa fiu inima,
Sa pot sa bat cand vreau,
Sa fiu doar o iubire,
Sa tina o vesnicie,


Cum oare ar fi viata mea
Fara mangaierea ta?
Fericita sunt cu tine,
Sper sa fie mereu bine,
Si sa nu renunti la mine,