Poezia este unealta cunoasterii.O intimitate însîngerată care uneşte poetul cu obiectul dorinţei sale.Să atingă cu ochiul acele treceri gradate de la lumină la umbră. Construcţia zgomotelor şi murmurelor ce ajung pînă la poet în chip nedesluşit.O deconspirare a sunetelor ce trec indiferente pe lîngă noi ceilalţi,mulţi şi profani.Aluat framîntat cu grija celui ce dă trup unei ipoteze fulgurante,mergînd din formă în formă,asemenea celor ce au construit în pustiu forma iluziilor lor. Nu e usor să vieţuieşti sub aripile desfăcute ale păsărilor, să simţi cum ţi-se topesc în palmă membranele insectelor în perioada cea mai clocotitoare a patimilor omeneşti.Poetul este în stare să introducă tresăririle inimii în ritmurile mişcărilor articulate. Suferinţele unei inimi pe care marginile realului nu sînt capabile să o înţeleagă. Chinuri ce sînt scrise pe aripi ce bat, pe flori ce se deschid, pe sîni ce abia mijesc. Misterul gîndirii articulate sub povara oboselii, înnămolindu-se sub predica sentimentală. Poezia este regăsirea izvoarelor virgine ale emoţiilor naturale dincolo de aluviunile amestecate ale sentimentelor. Poetul are puterea de a opri sau isca fulgerul, de a face să ţîşnească izvoare din nisipul deşerturilor. Viaţa ca lumina unui fulger, beţia simţurilor ce întîlnesc prospeţimea apelor şi a verdeţii. Setea sau dezgustul poeţilor de sînge. Neliniştea lor în faţa femeii, a bărbatului. Amărăciunea de a fi necunoscut şi bucuria de a fi înţeles. Revolta împotriva oricărei limitări, a oricărei constrîngeri. Refuzul sau consimţămîntul,influenţa aerului respirat,a hranei digerate asupra sănătăţii sale. Veghea şi somnul,calmul sau mîhnirea. Mîinile poetului pot învia tencuiala zidurilor ce dau să se usuce. În tonuri severe,este confruntat cu cea mai vagă şi mai plutitoare dintre visări. Într-o voluptate specială, rămîne ca un miop peste hîrtia sa care corespunde simţirilor intime ale speciei şi ale individului. Acolo găsim catifeaua corolei, strălucirea carapacei scarabeului, materia lichidă ce modelează propria noastră formă. Acele schimburi prelungite de voluptate şi suferinţă. Împerecherea. Pragul casei poetului capătă forma gîndurilor sale. Plin de cearcăne, un tors mustind de sevă, spiritul circulînd înăuntrul materiei, smulgînd privirii fîşii de carne însîngerată şi palpitîndă. Tulburătoare cruzime. Poezia poate fi chiar tristeţea virtuţii într-o reculegere severă a unei inimi solitare. Poetul o umple cu vuietul său. Ea nu îşi va putea supravieţui sieşi decît cerîndu-ne să-i adăpostim paşii rătăcitori. Inteligenţa scufundată în beţia înspăimîntătoare a îndoielii, inocenţa foamei, încrîncenarea dorinţei, cadenţele secrete, cutele feţii.Poezia este o simfonie îmbogăţită de numărul instrumentelor,legată de trupul poetului ca un parazit.
Poezia este o artă, unii cred că este ceva mai mult. Poezia este ciupirea coardelor inimii şi realizarea muzicii cu ele, poezia este o oglindă care face frumos ceea ce este deformat, poezia este creaţia ritmică a frumuseţii în cuvinte, este însăşi viaţa, e umbra şi lumina care catifelează natura.
Poezia (din grecescul "ποίησις", poiesis, care are sensul de "facere" sau "creare") este o formă de artă în care limba este utilizată pentru calitățile sale estetice și evocative, pentru a completa sau a înlocui semnificația sa aparentă. Poezia poate fi scrisă independent, în forma unor poeme discrete, sau poate apărea în conjuncție cu alte arte, în opere dramatice în versuri, imnuri sau texte ale unor cântece.
Ioan Alexandru si Grigore Lese despre poezie from FundatiaCrestinDemocrata on Vimeo.
