O noapte rece…Gânduri pierdute…Gânduri rătăcite…Gânduri răzleţe…În noaptea asta gândurile mele vreau să-mi tacă… În noaptea asta vreau să fiu doar eu şi tăcerea….Vreau să mă ascund după cele mai negre cuvinte şi să nu apar decât atunci când albul îmi va şopti că pot ieşi din non-culoarea tăcerii. Foşnetul tăcerii m-a amortit…. Îmi aud doar ecoul cuvintelor din minte..Vreau să cânt o simfonie de cuvinte, de cuvinte mute. Cuvintele mele în seara asta se vor tacute…Noaptea mă învăluie într-un întuneric dur, luna nu-mi apare, iar gândurile-mi sunt în ceaţă. Nu mai simt trăirile nici visele…Sunt amortită iar aripile melancoliei mă strâng tare..Am să mă afund în mine să văd ce resturi mai găsesc…
Mă rătăcesc în cuvinte…Încerc să aştern pe o filă a sufletului…Să scriu înecarea dorului de litere…Mă aplec peste această margine de filă a sufletului şi îmi alunecă printre degete amalgame de sensuri ale cuvintelor pe care aş dori să le descriu. Încerc să mă regăsesc în mine. M-am rătăcit într-un labirint de cuvinte.Un peisaj al sufletului meu…un alt decor,privirea mea era mereu topită de timp,prin picături mult prea reci.Ştiu că în timp va ploua cu picături de lumină în suflet. Zilnic mă hrănesc cu frimituri de stele,din care am format amieze de vise,ştiind că în fiecare dimineaţă voi prinde răsăritul în palmă,urmând o zi în care mă apropii de sfârşitul luptei ce mă topise aproape de tot. Am rămas cu,vise măturate de ape, scăldate de valuri şi secate de veacuri.În mine este tăcerea ce sparge liniştea care scoate la suprafaţă multe cuvinte ce vroiam să fie rostite. Cu timpul,gândurile va căpăta mai multe aripi ce vor duce la rostire.Acum vreau să strig lăuntrului meu să adune plângerile din mine şi să-mi trimit inima să picteze chip de apă pentru momentul în care totul va fi ars de flacăra aprinsă din jarul amintirilor.În tâmplele albite de vreme, părăsesc,tristeţea,pe veci.Cu ochii închişi, rămân să simt în mine strigătul vieţii…
