Suflet rătăcit…

Mă rătăcesc în cuvinte…Încerc să aştern pe o filă a sufletului…Să scriu înecarea dorului de litere…Mă aplec peste această margine de filă a sufletului şi îmi alunecă printre degete amalgame de sensuri ale cuvintelor pe care aş dori să le descriu. Încerc să mă regăsesc în mine. M-am rătăcit într-un labirint de cuvinte.Un peisaj al sufletului meu…un alt decor,privirea mea era mereu topită de timp,prin picături mult prea reci.Ştiu că în timp va ploua cu picături de lumină în suflet. Zilnic mă hrănesc cu frimituri de stele,din care am format amieze de vise,ştiind că în fiecare dimineaţă voi prinde răsăritul în palmă,urmând o zi în care mă apropii de sfârşitul luptei ce mă topise aproape de tot. Am rămas cu,vise măturate de ape, scăldate de valuri şi secate de veacuri.În mine este tăcerea ce sparge liniştea care scoate la suprafaţă multe cuvinte ce vroiam să fie rostite. Cu timpul,gândurile va căpăta mai multe aripi ce vor duce la rostire.Acum vreau să strig lăuntrului meu să adune plângerile din mine şi să-mi trimit inima să picteze chip de apă pentru momentul în care totul va fi ars de flacăra aprinsă din jarul amintirilor.În tâmplele albite de vreme, părăsesc,tristeţea,pe veci.Cu ochii închişi, rămân să simt în mine strigătul vieţii…