vineri, 18 septembrie 2009

Cuvintele

Cuvinte….Cuvintele pentru mine totul are un sens indiferent dacă respiră sau nu. Mereu mă întreb ce dialog există între două flori; între doua păsări;între două cărţi; chiar şi între litere.Cred că literele comunică între ele… prin cuvinte… Ce ascunde un cuvânt? Ce simte un cuvânt? Cuvintele sunt instrumentele la care avem acces dintotdeauna şi pe care le tot utilizăm încă din ziua în care am început să vorbim. Deseori vorbim fără a gândi în prealabil şi fără a fi conştienţi de impactul cuvintelor noastre. S-a mai spus cândva şi că limba reprezintă un indice al gradului de civilizaţie. Ceea ce auzim în jurul nostru zi de zi transmite foarte multe despre cultura noastra, despre etosul propriu şi, totodată, despre respectul pentru semenii nostri. Cea mai mare parte din limbajul cu care avem de-a face astazi poseda o doză de duritate. Mai precis, acesta este deseori necizelat, trădând furie şi intenţii negative. Dăm peste el oriunde mergem şi provine de la persoane care aparţin tuturor categoriilor de vârstă. Limbajul fiind pionul esenţial în tumultul fiecărei zile trebuie: să ne determine să devenim conştienţi de imensa putere a cuvintelor, pentru a învăţa să le alegem cu mai multă atenţie; să ne ajute să învăţam cum să observăm parţile bune ale fiecarui om şi ale fiecărui lucru, identificând totodată oportunităţi de a transpune în cuvinte observaţii benefice; să transforme limbajul pozitiv într-un instrument pe care să îl folosim cu multă uşurinţă şi naturaleţe. Propriul nivel de fericire şi chiar respectul de sine vor spori în momentul în care vom reuşi să găsim punctul de echilibru al mesajelor şi al cuvintelor pe care le alegem pentru a le transmite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu