Gândurile mele sunt niște umbre subtiri. Vă
dați seama că și eu sunt o umbră din moment ce nutresc din atâtea. Și
peste această formă neagră este trasă o husă din piele alb-crem : se
potrivește atât de bine, perfectă aș putea spune! Și privesc…și strig și
înfăptuiesc o grămadă de fapte. Personalitatea mea este vegheată-n
permanență de o umbră…aceasta se poate oglindi bine în apa oricarui ochi
defibrat, puțin mat. Mă observă chiar și-n ochii de sticlă : dar conținutul
oglindit e irelevant și efemer, desigur. Apa mării îmi alungă
trasparența învelitoarei și mă lasă desculță și fericită. Doar că
marea-i adâncă și nu mă avânt în cele mai obscure vârtejuri…Se lasă
seara peste gândurile și visele mele, în acorduri calde, suave. Am
adormit plângând, simțeam cum lacrimile fierbinți îmi alunecau încet pe
obrazul rece fără suspine, doar lacrimi tăcute, poate de fericire, poate
de tristețe, poate doar doar de prea mult dor. Am adormit învăluită în
lumini și umbre, mângâind cu privirea amintiri frumoase, simțind cum
gândurile îmi alunecau tăcute, cuminți din realitate într-o lume de
mistere și certitudini, simțind cum mâinile mele obosite căutau să
culeagă frânturi de vis prinse în pânze de păianjen, petale uitate în
așternuturile albe și pufoase. Am adormit privind frunzele copacului din
fereastră și încercând să mă prind în dansul lor amețitor, timidă, cu
teama de a nu zbura prea departe, de a nu mă putea opri. Dansuri,
dorințe, crâmpeie de gânduri, lumini, umbre…M-am trezit cu privirea
îndreptată spre fereastra, privind aceleași frunze …de parcă se scursese
doar o secundă de viață. M-am ridicat din pat înfrigurată
îndreptându-mă cu pași înceți și teama spre fereastră , câteva frunze
așezate pe iarba crudă. Straniu … pare că trandafirii încetaseră să se
scuture odată ce eu pășeam în lumea viselor și-și reincepuseră dansul
când eu îmi deschideam pleoapele grele de vise. Aș fi crezut că a trecut
doar o secundă de viață, dar lacrimile de pe obrazul meu erau uscate
iar eu zâmbeam. Zâmbetul mi-l adusese visul pe care nu aveam curajul să
mi-l mărturisesc nici macar mie însămi poate din teama de a nu se
spulbera odată ce va da de lumina zorilor … Închid ochii și simt mirosul
teiului … întind mâinile și prind fragmente de vis … zâmbesc din nou și
mă regăsesc …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu