Am să încep o poveste *Femeia din ceașca de cafea*.A fost o dată ca niciodată,așa încep toate poveștile...Ma-m trezit de dimineață,direct la ibricul de cafea să-l pun pe foc.În timp ce flacăra ardea valuri de iubire mă lua,din rotocoalele roșii ale focului un chip se arăta...Urmărind chipul din dansul flăcării,zâmbeam și priveam dar deodată cafeaua îmi dădu în foc,realitatea m-a trezit.Îmi pun cafeaua în ceașcă și mă așez pe terasă să îmi savurez în liniștea răsăritului cafeaua.Privind aburii ce se înalța fiori reci mă cuprindea,cănd din ceașcă se arata femeia ce dansa.Dus de valul feeriei pluteam și visam...Simțeam de parcă ar fi fost a mea,de parcă o cunoșteam.Când o femeie dansează în fața ta şi o simţi lângă tine, înfiorând dimineaţa,plutești pe aripile imaginației...Îi zaresc buzele descântându-te,pletele curgându-i peste instinctul tău de supravieţuire şi îmblânzindu-l,cavalcade îndrăzneţe,aerul cu parfum de cafea și o femeie în ea.
"Vrea libertate!", îţi spui, dar pui frâie, pentru că nu-ţi pasă de ce vrea ea, instinctul de supravieţuire treptat revine,o prinzi în lanţuri grele şi eşti hotărât să o menţii în starea de sclavie care s-a numit mereu iubire.Cafeaua cu iluzii are multe farse,îţi luminează şi-ţi întunecă mintea când te aştepţi mai puţin.Când te îmbraci în cuvintele tale, nu trebuie să te aştepţi ca acestea să-ţi dea şi un chip, altul decât acela al închipuirii.Pe acesta îl vor povesti adevărat şoaptele, vorbele şi strigătele iubitei. Întotdeauna încercăm să prelungim gustul nopţii de iubire cu gustul unui fruct care să facă ziua la fel de dulce şi de amară.Mai întâi, încercăm să ne îmbătăm iubitele cu dragostea noastră ameţitoare. Încercăm să poposim în sufletul lor, ca o licoare grea,a cărei tărie le-ar putea obliga să rămână în noi, sau măcar lângă noi.Aș strecura în ceașca de cafea frunze cu nervuri îndrăgostite, globuri şi vărguţe, liliac şi lilieci invizibili, un tangou sau umbrela unui bărbat care aşteaptă.Flori de câmp, stele căzătoare, valuri.O privesc lung,cu mirarea celor ce, fugind din ei înşişi, se întorc în ele însele.
Şi întotdeauna le iubim…Nimic nu e mai trist decât o femeie în ceașca de cafea îmbătată de aroma cafelei cu gust de închipuiri,ajungem să ne înnorăm căci totul e un vis,ce se emană din aburii cafelei...Ca sfârşitul unei poveşti nefericite, în care umbrele noastre rămân fără noi.Sufletul femeii,nu are o formă întâmplătoare.Trupul şi sufetul ei seamănă cu arhitectura unui ţărm, a unui vas de lut, a unei îmbătări… Mă îmbăt și mă scufund în magia închipuirii.O dulce,chip frumos ce mă amețești în dansul aburilor de cafea cu gust de femeie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu