Noaptea albastră lin coboară,umbre luminează în noapte.Tristețea mă apasă și stau în gânduri de dor,la țărmul mării pe nisipul fin ce te îmbie la iubire.Amintirea ta nu -mi dă pace,răscoliri în suflet am,iubirea mea ești departe dar te văd în noaptea albastră.Nisipul fin mă îndeamnă la visarea ta,la tandrețea ta,la sărutările tale…Dorul mă apucă când trupul femeii încălzește piatra învelită în mușchiul proaspăt.Numai că piatra nu e piatră ci un tânăr căruia pe țărm i se face dor,fiindcă trupul femeii nu e trup e chiar mușchiul verde,parfumat și cald….În noaptea albastră nisipul este un conducător al timpului,ia forma ta iubire,ce curge dinspre sâni spre coapse spre mijlocul făcător de minuni….Femeia este unitatea de măsură a timpului.Te aștept în noaptea albastră,te aștept pe malul mării,numai aici nisipul își face datoria,scoicile să ne amintim de formele tainice ale tale…Stau în noapte și privesc dus în zborul gândurilor albastre,la amintirea ta,o noapte cu vise,cu săruturi și îmbrățișări de dragoste.Seara asta este a noastră…seara visurilor albastre,îmbracă rochia albastră a nopții și printre stele să dansăm.Să ne lăsăm purtați de valsul nopților albastre…Mă îmbăt cu mirosul iubirii tale,îți recompun geometria chipului și a dragostei.Încet ca într-un vis,ne întâlnim apă cu pământ,trup cu trup,memorie cu memorie…Iubire,tristețea mă apasă în noaptea albastră,chipul tău dispare în adâncurile nopții,flori de crin sunt prinse de gâtul și de mâinile tale ca o poruncă de uitare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu