Mă pierd în gânduri şi vise…Bat la porţile unui întreg univers imaginar,să pornesc în lumea timpului într-un spaţiu astral…Aş vrea să zugrăvesc portretul naturii cu stropi de rouă din lacrimi cristaline peste sufletul meu, curcubeul să coloreze visele mele…Un amalgam de cuvinte coboară peste sufletul meu…Să mă înec în natura cu buchete de raze de soare şi flori ce îmi alină inima…Caut cuvintele într-un dicţionar al meu în care uneori aş vrea să le şterg de praful uitării. Aş vrea să dezvelesc seninul cerului cu o rază de lună în care s-a desprins o petală a sufletului din gânduri prăfuite de timp.Aş vrea să zbor într-o grădină cu flori,să mă transform într-un fluture şi să dansez valsul verii,să simt raze catifelate mângăindu-mi aripioarele…Aş vrea să gust parfumul suav al florilor ce scaldă întreg văzduhul un izvor de lumină şi căldură cu mănunchi de speranţe,în care privesc oglinda limpede a cerului ce se împletesc cu gândurile…Ce se leagănă în şoapte de taină.Arunc cuvinte în zare şi mă visez într-o lume numai a mea plină de imaginaţie…Aş vrea să păşesc desculţă pe un covor al ierbii de smarald printre florile multicolore ale cerului…Îmi las urma paşilor impregnată prin ecoul naturii…
Murmur tainic al naturii
Cu flori albe împodobesc,
Sentimente,amintiri şi vise
Cu mănunchi de raze,
Rătăcite-n univers
Eu să explorez…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu