A fost prin fum de vis un suflet ce am pierdut...Un suflet ce a crescut...Gândul mă poartă mereu în clepsidra amintirilor a timpului trecut...Mă apropii încet de oglinda vieţii şi privesc. Şi ce zăresc? Zăresc o coloană vertebrală...ating cu mâna oglinda şi întreb:
- Oglinda vieţii mele nu mi-ai văzut sufletul ce mi l-am pierdut?
Oglinda privindu-mă îmi răspunde:
-Sufletul tău e purtat în zbor de un corb.
Rămasă mirată de răspunsul oglinzii mă ridic încet şi spre geam privesc...
Sufletul meu pierdut plimbat de un corb...
Mă îmbrac în rochia nopţii şi plec spre necunoscut în căutarea corbului.Alerg necontenit în negura întunericului şi mă rătăcesc în codrul nopţii prin pădurea de alun. Stele argintii pe cer strălucesc şi luna-mi luminează calea...Se aud ecouri în noapte cu împletituri de amintiri.Prind cu palmele zgomotul timpului.Se lasă tăcerea nopţii cu un cântec de amintiri.O umbră se apropie purtată de adieri de vânt...Cu mâinile la tâmplă îmi ridic privirea şi văd cum îmi dă roată corbul.Întind mâinile spre el...Se aşează uşor pe un genunchi,ne privim în ochi
Stau de vorbă cu un corb în codru des şi zâmbesc...
-Dragă corbule,tot alerg să te găsesc ,să recapăt sufletul pierdut ,ce-l porţi mereu în zbor.
Cu ochii jucăuşi corbul mă privi şi îmi aşează rămăşiţe din mine,pierdute şi uşor se asamblau precum un puzzle...Pierdusem prea mult din mine lăsăndu-mi doar urme de timp.
Corbul îmi spuse:
-Ai regăsit sufletul de copil din tine,ce l-ai pierdut.
-Să ai grijă de un suflet plăpând ce a crescut ,dar ai în tine sufletul de copil.
După aceste vorbe corbul zborul şi-a luat.
Am rămas în codrul verde fericită alergam şi săream că mi-am regăsit sufletul de copil ce mi l-am pierdut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu