Paharul de cristal

Mi-am sădit copacul vieţii
într-un pahar de cristal
unde străbat un drum
lung în vid, urmele paşilor
udate de lacrimile crengilor
ce curg prin membrane
subţiri ale rădăcinilor
prin vase transparente
ale frunzelor…
strivesc gândurile uscate
în falnice cupe de petale
te caut prin vise şi vibraţii
de umbre amestecate
de speranţe şi-nlănţuirea
caldă a crengilor ce mă
cuprind să renasc
în zâmbetul tău

Cancer de iubire

Mi-ai pătruns în corp
un caner de iubire
ce n-are leac de lecuire
mi-ai injectat o seringă
de dor…
şi-mi fac anestezia
tristeţii
ce-n vene curge râul
amintirilor
inima mă arde şi-n cioburi
se sfărâmă,
pe un pat de nor
în perfuzie eu stau
şi aştept în trup
să-mi curgă iubirea ta
cu mângâieri de alinare
te aştept să vi să-ţi
dăruiesc
în palma ta să ţii cioburi
din praf de dor
să le aşezi uşor,
în buzunarul inimii
cu o ultimă sărutare
îţi scriu pe buzele tale…

Toamna mea

Eşti atât de frumoasă
Toamnă a sufletului meu ,
Prind în palmă un strop
Din freamătul vântului

Presar stropi de gânduri,
Şi calc pe şoapte de frunze
Culorile copacilor îmi alină chipul,
Şi mă inund în toamna mea.

Am cules picături de dor
Şi le-am amestecat cu cer,
Şi am obţinut un ruginiu fantastic
Şi visele îmi cad ca o mantie de ploaie.

Vântul-mi adie pe buze
Unde am ancorat norii pufoşi
Într-o mare de crizanteme,
Şi pe jos un covor de frunze moi.

Mă acopăr în imensul evantai
Al toamnei sufletului meu
Unde este loc mereu
Cu dragoste le aşez pe toate.

Aripi de iubire....

Să plutim pe valurile dragostei
pierduţi în şoapte şi sentimente
Să-ţi simt sărutul tău peste
genele mele închise de vise.

Să simt vibraţia trupului tău
ce-nfloreşte-n taină,gânduri
de iubire…
şi sentimente dulci ce-nvie
cu o pasiune prin roua de petale.

Să ne-ntindem pe un pat de trandafiri
focul în şemineu să ardă împletit
aripi de iubire tu să-mi dai
din căuşul palmei tale,

Să-mi dai vibraţia în palma mea
şi-n braţe să mă ţii să ne contopim
printre stele şi luna să ne zâmbească
printr-un tremur de gene.

Inima din piept să-mi scot
şi o transform în stropi de lumină
să ne învelim în clipe de fericire
prinşi în vârtejul iubirii până când

vom adormi ţinându-ne de mână
şi flacăra iubirii de-a pururi
să ardă privirile noastre…

Frânturi de cioburi

Frânturi de cioburi din al meu suflet,rămăşiţe pierdute...Gândurile-mi zboară...Cerul îmi pătrunde în retină unde fluturii albi dansează,valsul anilor ce au trecut şi calc pe umbra mea la ţărm de mare, ce plutesc peste valuri învolburate.Mă întind şi-mi aştept odihna... Printre gene eu clipesc şi privesc dansul fluturilor albi...

Frânturi nerostite

Frânturi de vise şi speranţe
se preling uşor în palma ta,
un dor trist şi-amăgitor
ce pipăie alte gânduri
nerostite.
îmi furi şoapte din cuvinte
le picuri peste trupul meu,
te privesc şi-mi zâmbeşti,
din sufletul meu
aştept cerul să mă alinte,
cu adieri de iubire,
şi tu să mă-nveleşti
în vorbe dulci brodat
în voal de fericire…

Privesc

Privesc

Privesc cum soarele sărută pământul și cad în visare, uitându-mă cum zorii trandafirii măsoară clipa și gândul. Aripă și roză tremurând de rouă pentru fiecare roză, ce mă ține în șiruri de fire ce nu vor să se deșire. Dincolo de cer, plânge un nor cu picuri de durere, lacrimi ce-mi caută chipul. Simt boarea umedă și mă topesc în aerul dimineții într-un zbor spre infinit.

Acopăr dorul

Acopăr dorul

Acopăr în piept un dor, ca pentru ultima oară, și nu-i de loc ușor. Și ploile neîncetat îmi bat la geam, iar camera mi se pare o colivie strâmtă. Lângă gratii şi uşi închise stau gândurile ucise în taina nopții. Pământul tot e îmbibat de ploaie ca şi sufletul. În umezeala lor, trotuarele au preluat imagini din prezent, și-mi oglindesc în ele pasul foşnitor, ca o creangă pe care miresme se leagănă greu. Merg pe poteci de suflet, cuprins de cleşti de fier şi fără de apărare în timp, fără de şanse, amorţit de frig şi frică, primejdioase ca o boală ce pătrunde în artere. Duc iar lacrimile înapoi la izvor, îngreunată de dor, împreună cu suspinul inimii. Rănile-mi sângerează şi fiecare clipă se scurge ca un izvor de suferinţă, iar stropii de rouă ai ochilor umezesc singurătatea. Suferinţe nevindecate ca niște cerneluri tămâioase. Mai prind în aripi setoase nemărginirea zilei și sper să se arate încet, ca o pasăre suavă, conturul tău. Și tu-mi apari târziu, cu lumina în ochi şi acelaşi dor care arde, cu braţele tremurătoare ca de fluture rănit. Teamă ai simțit în suflet și gânduri ai cutreierat ca să le alinți, dar n-ai mai vrut să stai pe loc și ai trezit păsările ce ne chemau cu țipete de încercare. Frumoasa clipă mă urmărea încet până m-am risipit în aerul călduț. Mi-a mai rămas doar ceasul cu nisip logodit cu timpul, timpul ce ne înconjoară și totuși e atât de puțin... Cine mai întreabă de noi? Cine mai ştie de noi? Torn restul de cucută în cupa de amar a destinului... M-ascund de ploi, dar știu că nu pot sta în calea sorții, m-ascund de ură și de neiubire, căci mi-e teamă că visele trec, deși rănile se-nchid până la urmă. Întunericul doare și simt în adâncuri arsura de parcă s-ar prăvăli peste mine focul cerului. În noapte umbrele se-aseamănă, mi-e frică, dar încă mai sper că lacrimile toate vor fi cândva nemuritoare stele. Roua ochilor și ruga-mi mai stau la căpătâi... Din ele ți-am făcut drumul spre mine și te aștept chemându-te din celelalte vieți . Sădesc mereu speranțe în suflet ca pe niște roze ce le voi oferi în dar iubirii. Mi-e dor, te văd cu ochii minții și te îmbrățisez plângând, apoi, te-adorm în gândurile mele și din smoala nopții se ivesc deasupra mari stele ce strălucesc. Rămâne doar să fi și tu cu mine... De vrei să știi cine sunt, privește cu o viață înapoi. Sunt prima cărămidă din zidul singurătății mele. Vei ști că fiecare clipă de căutare este o clipă de regăsire.

Vârtejul vieţii

Înot în vârtejul vieţii
în marea de speranţă,
mă sting uşor şi nu mai
apuc să zbor.
Nu mai găndesc
nu mai simt
ochii mi se închid uşor,
şi cad într-un somn adânc.
Lacrimi amare cristaline
pe obraz mi se preling
privesc cum timpul
mi se scurge.
Dar voi avea o viaţă
dincolo de moarte,
atunci va fi vremea mea
să privesc din ceruri…