Două gânduri să nu te părăsească niciodată: acela de a-ţi îmbogăţi mintea şi sufletul şi gândul că suntem trecători în lume.(Ileana Vulpescu)
Poezii, proză, eseuri, condeie, interviuri și opinii literare.
“Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile, Înnebunitele ploi şi ploile calme, Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei, Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit, Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile, Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă, Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi, Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii. Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”, E urât şi poate nici nu e adevărat, Dar lasă-mă atunci când plouă, Numai atunci când plouă, Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”. Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr, Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii, Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu Eşti departe plecat şi eu te aştept, Şi tu ştii că te-aştept, Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept Şi totuşi aştept. E-n aer miros de dragoste viu, Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul, Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător, Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi, Şi eu te aştept. Doar tu ştii - Iubesc ploile, Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme, Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…” de Ana Blandiana
Melancolia cerului imi intuneca privirea, Vreau să zâmbesc,însă totu-n jur e trist Și chiar aici,În suflet,pierdută e iubirea, Caci tot ce-a fost,chiar ieri în veci s-a stins!
Mergi curajos spre dragoste o viată, Te lupti,înfrunți și chinui mărginirea, Însă iubirea stă pe un fir de ață Și nu cunoaște bine nemurirea.
Noaptea albastră lin coboară,umbre luminează în noapte.Tristețea mă apasă și stau în gânduri de dor,la țărmul mării pe nisipul fin ce te îmbie la iubire.Amintirea ta nu -mi dă pace,răscoliri în suflet am,iubirea mea ești departe dar te văd în noaptea albastră.Nisipul fin mă îndeamnă la visarea ta,la tandrețea ta,la sărutările tale…Dorul mă apucă când trupul femeii încălzește piatra învelită în mușchiul proaspăt.Numai că piatra nu e piatră ci un tânăr căruia pe țărm i se face dor,fiindcă trupul femeii nu e trup e chiar mușchiul verde,parfumat și cald….În noaptea albastră nisipul este un conducător al timpului,ia forma ta iubire,ce curge dinspre sâni spre coapse spre mijlocul făcător de minuni….Femeia este unitatea de măsură a timpului.Te aștept în noaptea albastră,te aștept pe malul mării,numai aici nisipul își face datoria,scoicile să ne amintim de formele tainice ale tale…Stau în noapte și privesc dus în zborul gândurilor albastre,la amintirea ta,o noapte cu vise,cu săruturi și îmbrățișări de dragoste.Seara asta este a noastră…seara visurilor albastre,îmbracă rochia albastră a nopții și printre stele să dansăm.Să ne lăsăm purtați de valsul nopților albastre…Mă îmbăt cu mirosul iubirii tale,îți recompun geometria chipului și a dragostei.Încet ca într-un vis,ne întâlnim apă cu pământ,trup cu trup,memorie cu memorie…Iubire,tristețea mă apasă în noaptea albastră,chipul tău dispare în adâncurile nopții,flori de crin sunt prinse de gâtul și de mâinile tale ca o poruncă de uitare.
Am să încep o poveste *Femeia din ceașca de cafea*.A fost o dată ca niciodată,așa încep toate poveștile...Ma-m trezit de dimineață,direct la ibricul de cafea să-l pun pe foc.În timp ce flacăra ardea valuri de iubire mă lua,din rotocoalele roșii ale focului un chip se arăta...Urmărind chipul din dansul flăcării,zâmbeam și priveam dar deodată cafeaua îmi dădu în foc,realitatea m-a trezit.Îmi pun cafeaua în ceașcă și mă așez pe terasă să îmi savurez în liniștea răsăritului cafeaua.Privind aburii ce se înalța fiori reci mă cuprindea,cănd din ceașcă se arata femeia ce dansa.Dus de valul feeriei pluteam și visam...Simțeam de parcă ar fi fost a mea,de parcă o cunoșteam.Când o femeie dansează în fața ta şi o simţi lângă tine, înfiorând dimineaţa,plutești pe aripile imaginației...Îi zaresc buzele descântându-te,pletele curgându-i peste instinctul tău de supravieţuire şi îmblânzindu-l,cavalcade îndrăzneţe,aerul cu parfum de cafea și o femeie în ea. "Vrea libertate!", îţi spui, dar pui frâie, pentru că nu-ţi pasă de ce vrea ea, instinctul de supravieţuire treptat revine,o prinzi în lanţuri grele şi eşti hotărât să o menţii în starea de sclavie care s-a numit mereu iubire.Cafeaua cu iluzii are multe farse,îţi luminează şi-ţi întunecă mintea când te aştepţi mai puţin.Când te îmbraci în cuvintele tale, nu trebuie să te aştepţi ca acestea să-ţi dea şi un chip, altul decât acela al închipuirii.Pe acesta îl vor povesti adevărat şoaptele, vorbele şi strigătele iubitei. Întotdeauna încercăm să prelungim gustul nopţii de iubire cu gustul unui fruct care să facă ziua la fel de dulce şi de amară.Mai întâi, încercăm să ne îmbătăm iubitele cu dragostea noastră ameţitoare. Încercăm să poposim în sufletul lor, ca o licoare grea,a cărei tărie le-ar putea obliga să rămână în noi, sau măcar lângă noi.Aș strecura în ceașca de cafea frunze cu nervuri îndrăgostite, globuri şi vărguţe, liliac şi lilieci invizibili, un tangou sau umbrela unui bărbat care aşteaptă.Flori de câmp, stele căzătoare, valuri.O privesc lung,cu mirarea celor ce, fugind din ei înşişi, se întorc în ele însele. Şi întotdeauna le iubim…Nimic nu e mai trist decât o femeie în ceașca de cafea îmbătată de aroma cafelei cu gust de închipuiri,ajungem să ne înnorăm căci totul e un vis,ce se emană din aburii cafelei...Ca sfârşitul unei poveşti nefericite, în care umbrele noastre rămân fără noi.Sufletul femeii,nu are o formă întâmplătoare.Trupul şi sufetul ei seamănă cu arhitectura unui ţărm, a unui vas de lut, a unei îmbătări… Mă îmbăt și mă scufund în magia închipuirii.O dulce,chip frumos ce mă amețești în dansul aburilor de cafea cu gust de femeie.
Când privim în ceașca de cafea încep gânduri și iluzii unei alte lumi,lăsându-ne ușor purtați de vrajă.Aburii cafelei se ridică ușor și mirosul ne îmbată amețitor, dăruindu-ne cu bunăvoinţă încă o zi. Cafeaua magică nu trebuie sorbită, ci mestecată împreună cu gândurile, credinţele,adevărurile noastre.Ne clădim cu adevărat,luciditatea necesară pentru o zi pe care nu suntem siguri că o dorim. O cafea cu foc,aburi, și neagră ca smoala în care vom fierbe, cândva, fericiţi,cu tinereţea noastră cu tot.Aşa ajungem, umbre ale suprarealităţii, să bem o cafea.O cafea dulce și amăruie este o băutură a împăcării.îţi permite să părăseşti visurile unei nopţi care încearcă să se prelungească, dar să păstrezi amintirea îmbrăţişării.Și totuşi, luna se încăpăţânează să rămână pe cer,iar eu voi bea umbra ta.Măcar iubirea din aburii cafelei negre de s-ar vedea,dacă nu măcar amintirile din visul unei nopți târzii…Uneori cafeaua e mai dulce,dacâ o sorbi cu gândul la iubirea ce va venii impreună cu ea.Există zile care încep mai târziu pentru că vor să prelungească visele… Cafeaua, şi ea târzie, este mai densă, mireasma ei te amețește, încremenind deasupra ceştii. Ca o iubire statornică.O cafea neagră ia parfumul,dogoarea și formele iubirii.
Bună dimineața vă urez…Azi am preparat pentru voi o cafea mai specială,am luat un colț de cer l-am amestecat cu nori de puf,chipul să vă însenineze cu un zâmbet senin precum cerul azuriu.Seninătatea cerului să ne acopere de zâmbete…Am luat o gură din ceașca cerului senin cu spumă de puf și are un gust delicios,cu zâmbete,flori și iubire.Cât de minunat este să privești cerul într-o ceașca de cafea,să plutim împreună,cântând magia cerului senin.Am aprins pe cer iubirea mea,în gânduri să plutim și senini să fim….Să amestecăm sufletul cu puține zâmbete și dragoste și lasă să crească în inima ta precum cerul senin din ceașca de cafea.Amestecă ceașca magică și bea o gură din ea,lasă-te dus de val și vezi ce simți…sunt cești cu cer senin pentru toată lumea.Poftă bună vă urez.
Dorul meu e călător,pe aripi de dor,în acorduri de vioară eu îți cânt de dor.Într-o seara liniștită pe când luna o priveam,gândul meu iar zboară printre vise,șoapte,amăgiri.Eu din depărtare iți trimit line acorduri de vioară...Să te incânt,să te vrăjesc cu o simplă melodie să te acopăr de iubire.Note fermecate îți dăruiesc și în liniștea serii să te învelesc,să te mângâi și să te iubesc.Somnul lin eu ți-l veghez...Privirea caldă să-ți privesc,eu te chem dar nu mă auzi.Și din nou încep să cânt cu arcușul fermecat,să răsună-n depărtare iubirea mea cea mare...
În zborul meu spre eterna visare Găseam speranțe efemere Și-n noapte s-aud șoapte De dor și de iubire... Acum sunt amintiri uitate Pe aripile iubirii, Doar inima ce simt știe, Pe ea nu pot să o mint.. Eu în noapte aș vrea să zbor, să uit de al meu dor... Dar când speranța se frânge, Pe aripi mie-mi curge sânge.
Adunate în clepsidră, gândurile se scurg încet, încet,... asemeni graunţilor de nisip..... Gânduri care se scurg....şi pot umple viata,... inima,... sufletul.... Şi dacă măsura trecerii timpului ar fi gândurile care se scurg? De fapt, ...doar când nu ţi se scurg gândurile... trăieşti în afara timpului!
Am un dor de-al tău zâmbet răvășit în noapte, am un dor de a ta privire și de șoapte, am un dor de îmbrățișarea ta nu demult uitate, am un dor de cuvintele tale calde….
am un dor de aroma ta parfumată am un dor de sărutul tău, am un dor de îmbrățișarea caldă am un dor nebun de tine…..
