Pe pleoapele mele cântecul iubirii și-a țesut pânza subțire și fină cu tremur închis în cuvânt. Trupul și sufletu-mi sunt început de zi cu fărâmă de soare incandescent ce așteaptă să conjugăm împreună verbul a vrea. Eu vreau, tu vrei....și să ne oprim aici. Să oprim timpul în loc. Dar nu acum, pentru tine, pentru mine, nu acum! Aș vrea...să ne întoarcem la cea dintâi clipă. Clipa celui dintâi cuvânt, a celui dintâi gest. Clipa care mi-a desenat în suflet chipul tău drag în cele mai frumoase culori ale iubirii. Mi-am încredințat sorților drumul și războiul meu a început cu gând de învingător, știind că în spatele oricărei victorii există un destin. La început ți-am dăruit surâsul ca să-ți vegheze pașii, apoi lumina spiritului și căldura sufletului. Am pictat cuvinte atâta timp când tu ai semănat în mine tăcerea. Am adus ofrande zeilor pentru cea mai vinovată dintre cele mai nevinovate patimi lumești și pentru cel mai inocent păcat în vibrație pură, pentru Iubire. Privești în adâncul tău acum și îmi zărești întreaga ființă de veghe lângă inima ta. Am găsit firul Ariadnei în labirintul tău și-acum urmele pașilor mei se imprimă ușor lângă urmele pașilor tăi. Ne îndreptăm cu gesturi curate către lumină păstrând în suflete tot ce am simțit din ce am fost și suntem. Ne-am găsit între toate jumătățile lumii. Ne-am ales dintre toți îndrăgostiții lumii. Simțim în noi forța de a reface viața, de a relua firul de acolo de unde un fior de vânt l-a întrerupt, chiar dacă deasupra noastră muntele de inerție ne strivește. În spate lăsăm tristețea și pașii singurătății se aud îndepărtându-se.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu