Dimitrie nu ramane omul unei singure carti, el scrie istorie, geografie, face versuri si compune proza, leaga intre ele diferitele preocupari printr-o incercare de sinteza, trage concluzii politice si sociale din faptele trecutului si ale prezentului, se indreapta plin de curiozitate creatoare spre muzica, matematica si fizica.
Secolul nostru si-l revendica pe Cantemir dupa o serie de distantari. N. Iorga ii judeca la inceput inconsecventele si ii critica detasarea, pentru a ajunge apoi la o inalta pretuire entuziasta. Pentru Blaga, principele este “inorogul alb” al gandirii romanesti, faptura stranie si pura, de o geniala claritate in previziuni. Considerat unul dintre cei mai eruditi umanisti, el s-a situat cu mult deasupra carturarilor vremii sale. Si-a format cultura dinspre antici catre moderni, preluand limba latina drept instrument esential al expresiei, alaturi de alte limbi de amplu suflu cultural. O mare pasiune pentru cercetare a fost ajutata de contactul cu carturari de exceptie, prin sederea la Curtea Otomana in timpul careia a avut privilegiul descoperirii unor inalte valori universale. Carturar umanist, deschis catre lume si progres, Dimitrie Cantemir a prefigurat iluminismul si nu in zadar Scoala Ardeleana si-l va lua ca model si inspiratie.
Un ostatec privilegiat
Bizade (fiu de print), Dimitrie a fost al doilea copil al lui Constantin Cantemir, voievodul Moldovei intre 1685 si 1693. S-a nascut la Silisteni, la 26 octombrie 1673, iar educatia i-a fost data de catre eruditul grec Ieremia Cacavela, care i-a predat slavona, greaca, latina, teologie si filosofie. Numele de Cantemir a fost preluat de tatal sau de la un vestit sultan tatar. Constantin Cantemir a fost ales de catre marii boieri Domnitorul Moldovei pentru ca intrunea toate calitatile cerute unui instrument docil al oligarhiei boieresti: era batran, fara mosie, fara carte, fara sprijin la rudele de neam mare, conducatorul ostirilor de paza la granita, deci bun luptator, cu decoratii militare. Un singur lucru nu-l pusesera la socoteala boierii moldoveni: avea doi fii, care vor nutri mari ambitii in viitor, care au simtit nemultumirea adanca a felului cum era asezata stapanirea Moldovei si care au fost dati la scoala, caci stiinta de carte insemna o putere a carei lipsa o simtea batranul domn.
Incepand cu anul 1688, la varsta de 15 ani, Dimitrie va trai in capitala Imperiului Otoman, Istambul, anticul Constantinopol, metropola politica si culturala a Imperiului Roman de Rasarit si a Imperiului Bizantin. Desi ostatic la curtea sultanului, are posibilitatea sa-si continue invatatura la Academia Patriarhiei constantinopolitane. In foarte bogata-i biblioteca afla o pleiada de lucrari din cele mai diverse ramuri ale stiintei si culturii: logica, filozofie, geografie, istorie, medicina, chimie, limbi orientale (turca, araba, persana). Diplomatii statelor occidentale – trimisul Frantei, Châteauneul si reprezentantul Olandei, Coullier, au incurajat si sustinut interesul tinarului moldovean fata de literatura si stiintele occidentale.
Domnitorul nedorit
Dupa circa douazecisidoi de ani de studii in Constantinopol s-a intors la Iasi, fiind coparticipant la domnia tatalui sau. La moartea acestuia, in martie 1693 va fi ales domn de marii boieri, dar sultanul, platit de Constantin Brancoveanu, nu il va recunoaste si il va impune dupa numai trei saptamani la tron pe Constantin Duca. Se intoarce la Constantinopol spre a-si continua studiile. Cu prilejul unui razboi turco-austriac efectueaza o calatorie in Europa Centrala, ocazie care ii calauzeste pasii si prin Banat, la Timisoara. Are astfel prilejul de a se convinge de unitatea lingvistica a poporului roman.
Antioh, fratele mai mare, isi insuseste intreaga mostenire, lasandu-l intr-o situatie financiara precara. In 1699 Dimitrie se insoara cu Cassandra, fiica lui Serban Cantacuzino, domnitor muntean, pentru ca in 1710 sa ajunga cu ajutorul acestuia, din nou, domnitorul Moldovei. Candideaza la tronul tarii si obtine confirmarea Portii Otomane la 14 noiembrie. El va avea insa o misiune precisa. Anume aceea de a il tine sub supraveghere si a il prinde, la momentul potrivit, pe Constantin Brancoveanu, banuit ca ar avea planuri sa treaca de partea rusilor. In urma staruintelor lui Carol al XII-lea, refugiat la Tighina, si ale lui Ludovic al XIV-lea, un razboi serios se pregatea impotriva Rusiei. Data fiind aceasta situatie, tarile noastre aveau nevoie in fruntea lor de domni siguri, cu o credinta neclintita fata de Poarta. Tomai din acest motiv misiunea de iscoada ii si fusese incredintata lui Cantemir, considerat, dupa aproape intreaga sa viata in sanul turcilor, ca fiind devotat.
Spion incomod
Dar tocmai pentru ca avut acces atat de profund in sanul stilului de viata turcesc si cunostea prea bine liderii acestei lumi, noul voievod avea serioase indoieli cu privire la viitorul Imperiului Otoman, simtindu-se ispitit sa isi indrepte nadejdea catre puterile crestine. Dezastrul din 1697 de la Zenta – una dintre cele mai semnificative infrangeri din istoria turcilor – la care participase ca tanar ostas in anturajul vizirului, l-a impresionat mult si i-a subtiat respectul fata de valoarea militara a ostirii otomane. Nu este, deci, foarte surprinzator ca, in ciuda tuturor asteptarilor de atunci, Dimitrie Cantemir va trece de partea rusilor. Aliindu-se cu tarul Rusiei Petru cel Mare (1682- 1725), ia parte la razboiul ruso-turc.
Pierzand batalia de la Stanilesti pe Prut, se ajunge la tratatul de la 23 iulie, de “langa vadul Husilor”, prin care tarul restituia Azovul, darama o serie de cetati de la hotarul Ucrainei, platea o despagubire de razboi si ingaduia lui Carol al XII-lea reintoarecerea netulburata in Suedia prin Polonia. Dimitrie Cantemir, pe care turcii il cerura in zadar, isi lua familia de la Iasi si, impreuna cu o suma de dregatori si ostasi, intre care si hatmanul Ion Neculce, viitorul cronicar, porni pe calea pribegiei, insotind pe Petru cel Mare al Rusiei. I se acorda aici un intins domeniu feudal si este investit cu inaltul titlu de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711. Aici a trait el inca doisprezece ani, mai intai la Harkov, apoi la Moscova si in Petersburg. In mai 1713 ii moare sotia, Casandra, fiica lui Serban Cantacuzino; dupa sase ani, in 1719, se casatoreste cu frumoasa si tanara Nastasia Trubetkoi. Tarul ii da la inceput cincizeci de sate, sase mii de ruble anual si doura randuri de case la Moscova; il face apoi consilier intim si-i arata intotdeauna o deosebita pretuire.
Cantemir pleaca in campania impotriva Persiei insa pe drum se imbolnaveste – suferea de diabet – si trebuie sa se intoarca. Ajuns la mosia sa, in satul Dimitrovca, unde-si avea asezarea, mai traieste cateva luni de zile, inchizand ochii la 1 septembrie 1723, la varsta de 50 de ani. A fost inmormantat in “biserica de jos” a manastirii grecesti din Moscova, acolo unde odihnea si prima sa sotie, el fiind este chiar ctitorul acestei biserici. A mai ridicat, facand insusi planurile, inca doua biserici in satele de pe mosia sa, precum si o manastire la Dimitrovca. Osemintele lui odihnesc in prezent la Biserica Trei Ierarhi din Iasi.
Primul academician roman
Inca din 1714 Dimitrie Cantemir fusese ales membru al Academiei din Berlin si la indemnul membrilor acestei adunari de invatati s-a apucat sa scrie cartea cu titlul “Descriptio Moldaviae” ( Descrierea Moldovei ). Acesta lucrare cuprinde trei parti: partea geografica, partea politica si cea intitulata “Despre cele bisericesti si ale invataturii in Moldova”, in care intra capitole despre religie si biserica, limba si literatura romana.
Nici una din geografiile vremii, in Europa, nici cea folosita de Dimitrie Cantemir, ” Geografia Universala ” a lui Philippe Cluvier, nici cea greceasca a lui Meletie de Arta, fostul profesor al lui Cantemir la Academia din Constantinopol, nu sunt alcatuite pe un plan asa de larg; ele privesc numai tara si organizarea statului, dar nu si obiceiurile stapanirii, vorbesc de nobilime, clasa conducatoare, dar nu si despre popor. Singur, istoricul si geograficul polon din veacul al XVI-lea, Martin Cromer, se apropie de conceptia descrierii unei tari, asa cum este inteleasa in Descrierea Moldovei .
In special atentia data poporului, descrierea obiceiurilor de la nunti si inmormantari, enumerarea tuturor figurilor fabuloase din traditia populara ( paparudele, dragaica, zanele si zburatorii ), jocurile si ceremoniile (turca si calusarii, descantecele), legendele locale, de pilda a Ceahlaului si altele formeaza originalitatea acestei scrieri. Atentia deosebita data vietii populare in cadrul descrierii tarii, este dovada nu numai a unei conceptii largi, din punct de vedere stiintific, dar si a unei atitudini progresiste a scriitorului, fata de problemele sociale si politice. A introduce viata populara intr-o carte de stiinta despre statul feudal, inseamna un pas inainte in intelegerea rosturilor statului general. Fiind scrisa in latina, ” Descrierea Moldovei” nu face parte nemijlocit din literatura romana, dar prin subiectele tratate, prin locul pe care il ocupa in creatia culturala a lui Dimitrie Cantemir, prin ideile sociale se leaga de istoria literaturii noastre.
O alegorie a adevarului
Principalele idei politice ale lui Dimitrie Cantemir erau lupta impotriva jugului otoman, precum si lupta pentru formarea in Moldova a unui stat autoritar domnesc, care sa inlocuiasca formula statului nobilar. Aceste idei, sunt cuprinse in tratatul incheiat la Lutk intre Moldova si Rusia, in 1711 care prevedea independenta statului moldovenesc si stabilirea unui regim centralizat domnesc in aceasta tara, sub garantia Rusiei . Descrierea Moldovei formeaza o completare si un comentariu stiintific al tratatului incheiat de Cantemir cu tarul Petru I . Era necesar sa se arate ca, inainte de cotropirea turceasca, Moldova era o tara independenta, a carei libertate a fost inabusita treptat prin calcarea tratatelor. Pe de alta parte, autorul “Descrierii Moldovei” cauta sa dovedeasca existenta unui regim centralizat domnesc datand de la intemeierea tarii si care a fost rasturnat in chip abuziv de boierime. Se stabileau astfel temelii istorice, argumente trase din cunoasterea trecutului, pentru ideile politice urmarite de Cantemir in activitatea lui ca domn.
Opera literara a marelui carturar este constituita cu deosebire de “Istoria ieroglifica”. Ea a fost catalogata drept “cel dintai roman romanesc de realitate istorica” de catre Nicolae Iorga. S-a afirmat chiar ca ar fi roman social-filosofic cu caracter patriotic, apropiindu-se de pamfletul politic. Fara indoiala ca “Istoria ieroglifica” este lucrare alegorica ce infatiseaza o intreaga epoca – inceputul secolului al XVIII-lea, sub semnul “luptei dintre inorog si corb”, patrunzand de fapt epoca respectiva in toate sensurile sale.” Semnele ” (hieroglifele ) esentiale ale lui Cantemir sunt animale care simbolizeaza rivalitatea dintre familia Cantemiristilor si cea a lui Brancoveanu, cu prelungire catre expunerea relatiilor dintre doua tari – Moldova (“Tara Patrupedelor”) si Muntenia (“Tara Pasarilor” ). Actiunea propriu-zisa a operei este relativ simpla: “Corbul” (Brancoveanu) vrea sa-si extinda influenta si asupra Moldovei si pune la cale urmarirea “Inorogului” (Dimitrie Cantemir). Dupa cateva situatii aventuroase, inorogul este tradat de ai sai, este prins si inchis. Finalul va anunta eliberarea lui . Dar o asemenea actiune ii permite lui Cantemir sa patrunda realitatea politica a epocii si nu doar din Moldova si Muntenia ( cu incrancenata lupta pentru putere, cu aplecarea spre umila conditie a poporului de “muste” sau “albine”, cu prezentarea revoltei “mustelor” etc.), ci si din Imperiul Otoman. Spre exemplu, prezinta o importanta alegorie care vizeaza posibila descrestere a acestuia: un urias cazan care fierbe la flacarile revoltelor populare si care foarte curand ar putea da pe dinafara.
Cetateanul european
Destul de greoaie la lectura, ” Istoria ieroglifica ” are in partea finala si un glosar ( primul in literatura noastra ), caci autorul a banuit greutatea intelegerii “hieroglifelor” sale si le-a dat explicatiile cuvenite. In literatura medievala se folosea frecvent ca procedeu literar prezentarea vietii omenesti sub forma de povestire din lumea animalelor. La Cantemir, fantasticul, alegoria au o aura de originalitate (in forma si in continut). “Istoria ieroglifica” apare ca un roman si un pamflet, in care naratiunea, fabula, basmul cu personaje se impletesc cu o profunzime de proverbe, versuri si cugetari orientale si clasice, chiar si populare romanesti. Din mijlocul sud-estului de traditie ortodoxa si bizantina, Cantemir incepea edifdicarea unui pod spre Europa de Sud si de apus, completand si mai ales finalizand ideea de romanitate emisa de predecesorii sai .
Era inca un mod de a sugera prabusirea iminenta a imperiilor, prabusire se care se legau nadejdile tuturor popoarelor mici oprimate. Cantemir adauga uneori istoriei noastre atat de ciudate fragmente care lipsesc in documente, dar pe care le pune la locul potrivit cu o intuitie adanca a adevarurilor integrate. E inca o proba a felurilor in care intelegea dezvoltarea ingemanata a istoriei si spiritului, ca un initiat care a invatat sa foloseasca facultatea integratoare a spiritului, sa imbratiseze fenomenele in unitatea lor originara, de reconstituit din suma fragmentelor inteligibile . Ceea ce a izbutit Cantemir si ceea ce intereseaza astazi poate mai mult decat talentul, eruditia, multilateralitatea sa uimitoare, este faptul de a fi intreprins cu toate mijloacele sa demonstreze spatiul S-E european, si mai cu seama tara sa de obarsie, ca parte integranta a Europei, fecundata de spiritul european si una din sursele acestui spirit insusi .
sursa:ropo.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu