Printesa Ileana s-a nascut pe 5 ianuarie 1909, in Bucuresti, fiind cea mai mica fiica a Regelui Ferdinand si a Reginei Maria.Pana la varsta de 5 ani s-a bucurat de toate privilegiile unei vieti la palat.
Declansarea primului Razboi mondial, a obligat famila regala sa se refugieze din calea trupelor germane. Educatia a primit-o cu precadere in familie, de la pregatitori, de la parinti, si de la personalul curtii. De la mama sa a invatat engleza si franceza iar de la tatal sau germana.
A frecventat Colegiul din Heathfield-Ascot din Marea Britanie. A studiat sculptura cu Ion Jalea si pictura cu Jean Al.Steriadi.
In anii de dupa razboi a calatorit impreuna cu familia regala in Romania Mare, intregita, sub regenta tatalui sau. A fost crescuta cu dragostea fata de Romania, poporul, traditiile si limba romana.
In 1926 calatoreste impreuna cu Regina Maria in America, si apoi in Spania.
Se casatoreste in 1931, ceremonia avand loc la Castelul Pelisor, cu Anton de Habsburg, Arhiduce de Austria, pe care l-a cunoscut cu ocazia calatoriei in Spania.
Conjucturile politice ale timpurilor, revolutia din Spania si decizia lui Carol al II-lea ca descendentii din familia Habsburg sa nu fie nascuti pe pamant romanesc a pus pe tinerii casatoriti in mare dificultate. Unii dintre cei sase copii ai printesei Ileana au fost declarati la nastere fara nationalitate.
S-au stabilit in Sonnberg, Austria, care devenise locuinta permanenta.
Al II-lea razboi mondial, a
surprins-o in strainatate. A petrecut o perioada de timp in Viena. Aici prin organizatia Crucea Rosie, a ingrijit ranitii romani adusi din diferite campuri de lupta.
Anul 1943 si evenimentul de la 23 august 1944 gaseste intreaga famile la Castelul Bran. Infiinteaza prin donatia unui teren, langa Castelul Bran, “Spitalul Inima Reginei”, in onoarea Reginei Maria care avea inima depusa intr-o stanca din Capela. Munca in acest spital, devine o pasiune. Castelul Bran, a fost facut cadou de oficialitatile orasului Brasov, Reginei Maria, dupa primul razboi mondial.
“Pentru ca si eu il iubeam tot asa de mult ca ea mi l-a lasat prin testament, si intotdeauna castelul a avut pentru mine o importanta deosebita, care nu avea nimic de a face cu zilele pe care le puteam efectiv petrece acolo. De fapt, din cauza greutatilor pe care le aveam cu incalzirea si cu apa, care iarna ingheta, il consideram bun de locuit numai in timpul celor patru luni de vara. A trebuit sa vina ocupatia ruseasca sa ne dam seama ca de fapt putem locui acolo in tot timpul anului – mai ales daca viata ne este in pericol altundeva”
Spitalul a fost amenajat peste drum de cladirile vamii in 1944. La inceput, spitalul a avut numai o sectie militara, dar dupa un an s-a infiintat si o sectie civila, pentru barabati, in care erau tratati satenii din cele 13 sate ce apartineau de Bran. Cu banii donati de Malaxa in 1946 s-a adaugat si sectia pentru femei si copii.
Daruirea Printesei pentru acest spital a generat un entuziasm general in randul celor bogati dar si saraci. Colonelul Serbu a proiectat microhidrocentrala electrica, o fabrica de textile a donat panza pentru lenjerie, orasul Medias vasele pentru spital, iar taranii, din Poarta, aprovizionau cu alimente, legume si fructe.
Printesa a lucrat ca voluntara la Cantina Crucii Rosii din Brasov. Impreuna cu prietenele domniei sale distribuiau la gara din oras alimente si ceai cald in trenurile de refugiati, si-i ajuta cu ce se putea in conditiile de transit.
Deschiderea Spitalului la Bran, I-a dat sansa sa faca o pasiune pentru ajutorarea celor bolnavi si in nevoi. Ea a adus prin relatiile sale din Austria si Elvetia pentru prima data Penicilina in Spital, salvand multe vieti.
Nu rare au fost cazurile cand in miez de noapte, prin troiene, Domnita calatorea la casele celor in suferinte, internandu-i in Spitalul Inima Reginei, deja cunoscut ca un locas al binefacerii.
Craciunul anului 1947, bogat in zapada a prevestit tristul sfarsit al monarhiei in tara. Regele Mihai primise ultimatumul. Au primit ordin ca in cinci zile sa paraseasca Romania, altfel dupa un proces inscenat ar fi fost executati, dupa cum a povestit Stefan, fiul ce mare al Printesei.
Iata cum descrie Printesa Ileana momentul in care a parasit Romania pe 7 ianuarie, 1948 Ora 3:30 P.M.:
“A last farewell to our dear, small house; to my room with its loved pictures and comfortable bed; to the well-known tables and chairs. Good-bye, dear home, good-bye to your warmth and friendliness. I shall never see you again. This is the last time.”
In drumul exilului, printesa cu familia au locuit pentru un timp in Elvetia si apoi trei ani in Argentina.In 1950, impreuna cu cei sase copii se intoarce in SUA, stabilindu-se in Newton, Massachusetts.
Arhiducele Anton de Habsburg, pleaca in Austria. Dupa un timp se despart. Se recasatoreste cu Dr. Stefan Issarescu.
In tot acest timp s-a implicat in viata si activitatile comunitatilor romanesti de pe continentul american. A publicat cele doua carti, “I live again” si “Hospital of the Queen’s heart”, a tinut conferinte despre evenimentele prin care Romania a fost sortita sa treaca, dezvaluind, adevarul istoric, al primei jumatati de veac. Alteta regala nu a condamnat sau acuzat persoane, a facut dezvaluiri si marturisiri, care chiar daca au avut un grad de subiectivitate, ele au adus la cunostinta altor natiuni, adevarul despre Romania si poporul sau.
In dedicatia primei carti Printesa scrie:
“Pretenilor si concetatenilor mei, tuturor acelor suflete curajoase care au ramas in urma sa infrunte tot ce poate un om indura si totusi nu au renuntat, lor le dedic cartea mea, cu dragoste si umila admiratie.”
Printesa era tot mai mult urmarita de gandul dedicarii unei activitati comunitare, obstesti.
Urmare probabil a doua mari necazuri, moartea in accident de avion a fiicei sale Minola gravida cu sotul Rusch, si imbolnavirea de encefalita virala a fiului cel mare Stefan, contribuie la izolarea ei de viata lumeasca.
Astfel in 1961 imbraca haina monahala ca novice la manastirea de maici din Bussy, Franta.
Cu sprijinul PS Episcop Valerian, Maica Alexandra insotita de alte doua maicute din Franta, viziteaza zona din jurul orasului Pittsburgh, Pennsylvania in 1965 si alege locul pentru ridicarea unei manastiri ortodoxe de maici, nu departe de oraselul Ellwood City. Dupa ce a fost tunsa monahie in 1967, la scurt timp dupa Sambata lui Lazar, paraseste Franta si revine in SUA unde infiinteaza Manastirea Schimbarea la Fata.
Manastirea a fost inscrisa conform legislatiei statului Pennsylvania la 21 octombrie 1967 avand ca membrii fondatori: PS Valerian, Parintele Anchidim Useriu, John Polovina, Sylvia Baia, John Regule si Maica Alexandra.
Slujba ierarhica de sfintire a locasului de inchinare al Manastirii, din 28 septembrie 1968 a fost oficiata in aer liber, de un inalt sobor: Ireney Mitropollitul Bisericii Ortodoxe Ruse, PS Ambrosie Episcop Pittsburg, PS Gherasimos Episcop Pittsburg si Ohio si nu cel din urma PS Valerian.
In zilele premergatoare Sarbatorilor Nasterii Mantuitorului, ale aceluiasi an Maica Alexandra s-a mutat in localul manastirii.
Printre primii cucernici parinti care au oficiat Utreniile si Sfintelele Liturghii amintim: Anchidim Useriu, Paul Suda, Vadim Pogrebniak, Andrew Harison.
Aici a reprezentat pentru toti o netulburata oglinda a vietii duhovnicesti si o pilda smerita de intelepciune, pana in ultima zi de 21 Ianuarie 1991, cand a ne-a parasit intru Domnul.
Sursa: http://eugen-ionut.blogspot.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu