Sociologia nu este pâna acum o stiinta, dar ea se întemeiaza pe un axiom care e comun tuturor cunostintelor omenesti, ca adica întâmplarile concrete din viata unui popor sunt supuse unor legi fixe, care lucreaza în mod hotarât si inevitabil. Scriitori care în privirea ideilor lor politice sunt foarte înaintati au renuntat totusi de-a mai crede ca statul si societatea sunt lucruri conventionale, rasarite din libera învoiala reciproca dintre cetateni: nimeni afara de potaia de gazetari ignoranti nu mai poate sustine ca libertatea votului, întrunirile si parlamentele sunt temelia unui stat. De sunt acestea sau de nu sunt, statul trebuie sa existe si e supus unor legi ale naturii, fixe, îndaratnice, neabatute în cruda lor consecinta. Deosebirea este ca în viata constitutionala lupta pentru existenta a grupurilor societatii care stiu putina carte gaseste rasunet, pe când în statul absolutist acea lupta e regulata prin o putere mult mai înalta, a monarhului adica, al carui interes este ca toate clasele sa steie bine si ca lupta dintre ele sa nu fie nimicitoare pentru vreuna.Nimic nu arata mai mult ca spiritul public nu e copt decât discutii asupra teoriilor constitutionale. Aceasta copilarie a spiritului nostru public se arata de la începutul dezvoltarii noastre moderne, din zilele în care cei dintâi tineri rau sau deloc preparati s-au întors din Paris, unde, uimiti de efectele stralucite ale unei vieti istorice de o mie si mai bine de ani si uitând ca padurea cea urieseasca de averi, stiinta si industrie are un trecut foarte lung în urma-i, au socotit a introduce aceeasi stare la noi, introducând formulele scrise ale vietii publice de acolo. E o zicala veche ca, de-ai sta sa numeri foile din placinta, nu mai ajungi s-o manânci. Drept ca e asa, dar cu toate acestea acele foi exista. Si daca n-ar exista n-ar fi placinta. Asemanarea e cam vulgara, dar are meritul de a fi potrivita. Conditiile placintei noastre constitutionale, a libertatilor publice, de care radicalii se bucura atâta, sunt economice; temelia liberalismului adevarat este o clasa de mijloc care produce ceva, care, puind mâna pe o bucata de piatra, îi da o valoare înzecita si însutita de cum o avea, care face din marmura statua, din in pânzatura fina, din fier masine, din lâna postavuri. Este clasa noastra de mijloc în aceste conditii? Poate ea vorbi de interesele ei?
Clasa noastra de mijloc consista din dascali si din ceva mai rau, din advocati.
D.X. bunaoara e platit de stat ca sa învete pe studentii de la universitate limba româna din punct de vedere filologic si istoria românilor, doua obiecte pe care nu le cunoaste deloc.
Sa ne-ntelegem. Nu avem pretentiune ca profesorii nostri sa fie genii. Departe griva de iepure. Dar, în împrejurari normale, acest domn ajuns din întâmplare profesor s-ar fi pus pe-nvatat carte si, fiindca nu este cu totului tot marginit, încât sa aiba nevoie de a fi instalat într-un spital de nevolnici, ar fi ajuns sa poata împartasi studentilor ceea ce au aflat altii, de ex. învatatii straini, despre limba româna, le-ar fi aratat calea buna si batuta de oameni mai cuminti, încât s-ar fi împlinit teoria unui pedagog francez, ca un scolar poate învata de la profesorul sau mai mult decât stie acesta însusi. Atunci nu l-am fi auzit sustiind pe d. X autenticitatea cronicei lui Hurul, autenticitatea unei scrieri care, pentru filologi elementari chiar, e o galimatie deplina si un falsificat greoi, pe care-l cunosti ca atare la cea dintâi vedere.
Dar împrejurarile nefiind normale d. X nu învata nimic, ci face politica. Drepturile imprescriptibile, libertatea alegerilor, responsabilitatea ministeriala, suveranitatea poporului sunt cuvinte care se-nvata pe de rost într-un sfert de ceas si care-l ridica pe om la noi în tara, facând de prisos orice munca intelectuala. Caci natura comuna nu munceste decât de sila. Silit de împrejurari normale, d. X ar fi devenit un profesor mediocru; nesilit de nimenea, se simte în sat fara câini si umbla cu mâinile în solduri, lasa scoala pustie si vine la Bucuresti ca sa-si faca mendrele si sa-si deie o importanta pe care natura n-a voit sa i-o deie.
Tot astfel e d. Y si buna parte din cumularzii universitatilor. Am luat profesori de universitate pentru ca un institut înalt de cultura poate ilustra mai clar starea noastra de decadenta. Si cine plateste oare pe acesti domni din clasa de mijloc a caror mâini si inteligente nu produc valori de un ban rosu macar? In linia din urma munca taranului care, ca dorobant moare pe câmpul de razboi, ca muncitor se speteste platind dari, pentru a tinea pe umerii lui o clasa de trântori netrebnici.
Ce sa mai zicem de advocati?
Intorsi din strainatate, ei nu si-au dat silinta sa-nvete legile si datinile pamântului, sa codifice obiceiurile natiei românesti, ci au introdus pur si simplu codicele pe care le învatasera la Paris, ca si când poporul românesc a fost în trecut un popor de vite, fara legi, fara obiceiuri, fara nimic, si trebuia sa i s-aduca toate celea de-a gata din cea mai renumita fabrica. Dar în genere advocatii sunt inteligentele cele mai stricate din lume. Caci, într-adevar, ce credinte poate avea un om care azi sustine, mâini combate unul s-acelasi lucru, un om a carui meserie este sa dovedeasca ca negru-i alb si albu-i negru? Oricât de buna morisca intelectuala ar avea, ea se strica cu vremea si devine
incapabila de a afla adevarul. De aceea cele mai multe din discutiile Adunarilor au caracterul de cârciocuri si apucaturi advocatesti, de cautare de noduri în papura, de vorbe însirate si fire încurcate. Acestea sunt elementele carora legile noastre frantuzesti le dau în stapânire tara. Plebea de sus face politica, poporul de jos saraceste si se stinge din zi în zi de multimea greutatilor ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ si administrativ care nu se potriveste deloc cu trebuintele lui simple si care formeaza numai mii de pretexte pentru înfiintare de posturi si paraposturi, de primari, notari si paranotari, toti acestia platiti cu bani pesin din munca lui, pe care trebuie sa si-o vânza pe zeci de ani înainte pentru a sustine netrebnicia statului român.
Ce cauta aceste elemente nesanatoase în viata publica a statului? Ce cauta acesti oameni care pe calea statului voiesc sa câstige avere si onori, pe când statul nu este nicaieri altceva decât organizarea cea mai simpla posibila a nevoilor omenesti? Ce sunt aceste papusi care doresc a trai fara munca, fara stiinta, fara avere mostenita, cumulând câte trei, patru însarcinari publice dintre care n-ar putea sa împlineasca nici pe una în deplina constiinta? Ce cauta D.X. profesor de universitate, care nu stie a scrie un sir de limba româneasca, care n-are atâtea cunostinte pozitive pe câte are un învatator de clase primare din tarile vecine si care cu toate acestea pretinde a fi mare politic si om de stat?
Ce cauta? Vom spune noi ce cauta.
Legile noastre sunt straine; ele sunt facute pentru un stadiu de evolutiune sociala care în Franta a fost, la noi n-a fost înca. Am facut strane în biserica nationalitatii noastre neavând destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici, care sa constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghiosii si haimanalele, oamenii a caror munca si inteligenta nu plateste un ban rosu, stârpiturile, plebea intelectuala si morala. Arionii de tot soiul, oamenii care risca tot pentru ca n-au ce pierde, tot ce-i mai de rând si mai înjosit în orasele poporului românesc, caci, din nefericire, poporul nostru sta pe muchia ce desparte trei civilizatii deosebite: cea slava, cea occidentala si cea asiatica si toate lepadaturile Orientului si Occidentului, grecesti, jidovesti, bulgaresti, se gramadesc în orasele noastre, iar copiii acestor lepadaturi sunt liberalii nostri. Si, când lovesti în ei, zic ca lovesti în tot ce-i românesc si ca esti rau român.
Intr-adevar, d. Serurie, care a scris un volum de poezii grecesti”, d. Andrunopulos, care batjocoreste armata noastra puind-o sa joace la circ, d-nii C. A. Rosetti, Carada, Candiano, tot nume vechi de care foieste textul cronicelor României, sunt singurii români adevarati, iar noi taranii, mici si mari, caci, la urma urmelor tot tarani suntem, noi bastinasii din tarile acestea suntem straini care vindem tara cui ne da mai mult pe ea.
Liberalii sunt smântâna si temeiul României, noi suntem niste ramasite din vechile populatiuni autohtone, care nu merita sa fie bagate în seama. De! iertati-ne, boieri, Arionesti si Caradesti, ca ni s-a parut si noua biet ca traim în tara noastra si avem de zis o vorba. Iertati-ne pentru ca nu bagasem de seama ca suntem în Bulgaria, iertati-ne apoi ca n-am voit sa ne batem pentru bietii greci si bulgari.
Nu vedeti ca ne-am supus stapânilor? Nu vedeti ca ne-am trimis copiii la junghiere pentru ca d. Anghelescu sa poata culege lauri pe pielea lor? Ba au ajuns ca pâna si ciorò-horò, rumânas de laie, alb ca pana corbului, sa scoata gazeta, în care sa ne batjocoreasca în toate zilele. Nu va e destul, milostivi stapâni?
Dar acum, de ne veti fi iertat sau nu, sa stam de vorba gospodareste si sa va întrebam ce poftiti d-voastra? Si, ca sa stim ca aveti dreptul de a pretinde, sa întrebam ce produceti? Aratati-ne în Adunarile d-voastra pe reprezentantii capitaliilor si fabricelor mari, pe reprezentantii clasei de mijloc care sa se deosebeasca de fabrica de mofturi ale Telegrafului”, si ale Românului” si de fabrica d-voastra de palavre din Dealul Mitropoliei? Caci nu credem sa puteti cere ca noi sa confundam matasariile de Lyon cu blagomaniile d-lui N. Ionescu, nici postavurile de Manchester cu istetiile d-lui Popovici-Ureche.
Ciudata tara într-adevar! Pe cei mai multi din acesti domni statul i-a crescut, adica i-a hranit prin internate, ca dupa aceea sa-si câstige, printr-un mestesug cinstit, pâinea de toate zilele.
Dar statul a ajuns la un rezultat cu totul contrar. Dupa ce acesti domni si-au mântuit asa-numitele studii, vin iar la stat si cer sa-i capatuiasca, adica sa-i hraneasca pâna la sfârsitul vietii. Dar nu-i numai atâta.
Domnia lor vor sa faca pe boierii. 3 4 500 de franci pe luna nu-i linistesc si nu-i fac sa se puie pe munca pentru a deveni folositori natiei de pe spinarea careia traiesc. Sunt nascuti pentru lucruri mai înalte, pentru deputatii, ministerii, ambasade, catedre de universitate, scaune în Academie, tot lucruri mari la care cinstitii lor parinti, care vindeau braga si rahat cu apa rece sau umblau cu patrafirul si sfistocul din casa-n casa, nici nu visasera si nici n-aveau dreptul sa viseze, caci nu dadusera nastere unor feti-frumosi cu stele-n frunte, ci unor baieti grosi la ceafa si târzii la minte, de rând, adesea foarte de rând.
Caci din doua una. Sau acesti oameni sunt toti genii, si prin calitatea” muncii lor intelectuale merita locul pe care-l ocupa, sau, neproducând nici o valoare, nereprezentând nici un interes general decât pe al stomacului lor propriu, trebuie reîmpinsi în întunericul ce li se cuvine.
Tarani? Nu sunt. Proprietari nu, învatati nici cât negrul sub unghie, fabricanti numai de palavre, meseriasi nu, breasla cinstita n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete desarte, lenesi care traiesc din sudoarea poporului fara a o compensa prin nimic, ciocoi boierosi si fudui, mult mai înfumurati decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale tarii.
De acolo pizma cumplita pe care o nutresc aceste nulitati pentru orice scânteie de merit adevarat si goana înversunata asupra elementelor intelectuale sanatoase ale tarii, pentru ca, în momentul în care s-ar desmetici din betia lor [de] cuvinte, s-ar mântui cu domnia demagogilor.
Intr-adevar, cum li s-ar deschide oamenilor ochii când unul le-ar zice: Ia stati, oameni buni! Voi platiti profesori care nici va învata copiii, nici carte stiu; platiti judecatori nedrepti si administratori care va fura, caci nici unuia dintr-însii nu-i ajunge leafa. Si acestia va ametesc cu vorbe si va îmbata cu apa rece. Apoi ei toti poruncesc, si nimeni n-asculta. Nefiind stapân care sa-i tie în frâu, ei îsi fac mendrele si va saracesc, creându-si locuri si locusoare, deputatii, primarii, comisii si multe altele pe care voi le platiti pesin, pe când ei nu va dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din contra va mai si dezbraca, dupa ce voi i-ati întolit. N-ar fi mai bine ca sa stapâneasca cei ce n-au nevoie de averile voastre, având pe ale lor proprii? Sau cel putin oameni care, prin mintea lor bine asezata, va platesc ce voi cheltuiti cu dânsii?
De aceea alungati turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic si n-au nimic si vor sa traiasca ca oamenii cei mai bogati, nu stiu nimic si vreau sa va învete copiii, si n-au destula minte pentru a se economisi pe sine si voiesc [sa] va economiseasca pe voi toti”.
sursa:foaianationala.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu