Câmpii de dor

Câmpii de dor

Câmpii de dor mă învăluie și treptat adorm în brațele tale. Părul mi-e răsfirat și lung de-atâtea șoapte. E-atât de cald la tine-n brațe... Șoptesc cuvinte de dragoste și atunci zăpada sufletului se așterne calmă peste vis. Îmi vine somnul, vine transparent peste munți și dealuri, peste liniștea din jur. Păsări alunecă în vis, perechi de aripi arzând. Se-așterne zăpada mult, tot mai mult, peste pleoape, peste liniște, peste seara asta și totul devine sclipitor. Respir adânc și draperii moi de vis mă-nvăluie în neastâmpăr de dragoste ce mi-a tot dat târcoale. Mi-e bine așa...așa de bine... Jocul nostru trandafiriu de dragoste mi-acoperă buzele cu petale de roze pe care le număr înspre amurg, atunci când verigile dragostei se transformă în cântec. Brațele mele te cuprind ca pe o fărâmă de viață fermecată după care am tânjit mereu. Suntem binecuvântați cu o iubire dincolo de înțelegere. Soba inimii toarce flăcări de rubin și purpuri.

Fântâna vieţii

Mă plimb prin grădina
vieţii mele
uşor mă aplec peste fântâna
sufletului,
unde dorul apa mi-a secat.
să prind în palma mea
stropi de iubire,
şi setea să-mi potolesc
cu stropi de fericire…
alergând prin galaxie
printre mireasma florilor,
să adun în cupa amintirilor
nectarul buzelor tale,
îmbrăţişarea caldă,
ce în braţe mă ţineai.
acum le acopăr cu
cu mantia inimii mele….

Natura moare

Natura moare

Natura moare, florile-s pe ducă și n-a rămas din toamnă, decât ușoară, diafană, o nălucă ce-aleargă frunzele-n cărare, rugină țesând. Ce faci când nu plângi? Au cam trecut ploile toamnei și acum aerul vibrează a speranță. Nopțile au devenit lungi, cu mai puține lumini și clipele parcă dispar ciugulite de o pasăre de pradă. Flori albe tresar înfiorate de toamna muribundă. Cu fiecare clipire, ochii se inundă de tristețe. Cerul gri, înalt și greu mă îmbie la tristă și lugubră melancolie. Ce să faci când nu plângi, întreabă-mă mai bine... Să mă cuprinzi în șoapte, să apeși cu dor pe buzele-mi săruturi, rubine fierbinți. Să mă așezi pe floarea iubirii din câmpia cu dor. Să-mi arăți poteca spre vise pure. Să-mi aduci apă neîncepută de izvor ca eu să pot să culeg luceferi din lacrimi care dor. Hai, întoarce-ți spre mine privirea castanie, sclipire de stea, întoarce-ți surâsul, tomnatecă nălucă după care tânjesc, întoarce-ți sufletul, râu limpede de toamnă aurie. Întoarce clipa... Visez plutind spre tine lumi de basm, daruri sfinte ascunse-n flori de tihnă. Te port în palme ca pe o lumină sacră și urc poteca spre stele cu inima pulsând. Ea mă îndeamnă întruna la vis. Mai caut și-acum un drum în pustiul oftărilor târzii, o cale spre stelele ce ard. Mi-e cheia inimii la încheietura mâinii. Încerc să te găsesc și te vreau ca pe un fior prelung prin carnea mea, încerc să te descopăr într-un târziu pipăit. Se face noapte, te voi întâlni și mulțumită de căldura brațelor tale blânde, voi fi leagăn de scântei, iar pieptul mi se va însemna cu stele roșii, fierbinți de dor și iubire. Atât mai vreau, un somn liniștit din care atunci când ne vom trezi, să fim amorțiți de miresmele iubirii statornice. Să zâmbim apoi complice, privind la ceasul care a stat din ticăitul subțire. Să mă ții în brațe și să mă ridici apoi către soare, sus de tot. Tu, de vrei, încă poți să mai cobori treptele astea din fum albastru și blând. Îți spun iar și iar că Iubirea se naște din nopți de visare ca stelele și ca stelele ce sunt în tăcere sihastre, născând alte stele la porțile cerului, iubirea naște iubire. Totul e ud de-o lacrimă târzie... Păşesc cu grijă pe poteca îngustă, prin pădurea gândurilor mele. Crengile lungi mă ajung șoptind neînțeles și-ncerc să descifrez cât timp mai am ca să ajung la cuibul magic al liniștii. Printre lacrimile ploii ridic iar brațele spre lumină... Zborul abia început al stelei noastre se înșurubează prin aer ca un cântec de pasăre măiastră ce-mi destăinuie adevărul despre tine și înțeleg, după ultimul sunet, că tu ești ploaia mea și lacrimile tale îmi curăță cărarea.

Ascultă

Ascultă-mi visul
ce se prelinge
pe obraz,
ca o lacrimă ce arde
în noaptea albastră.
Numele tău pe buze-mi
tresare şoptit
şi sufletul îmi zburdă
desculţ pe cărări de vise
ce îmi aduce apusul
şi peste ploape-mi plouă,
cuprind în palme sufletul
de rouă…
Mă-nvelesc cu tine
trupu-mi dansează,
pe şoapte de iubire
dar zorii mi te fură,
şi totul se spulberă-n vânt…

Ard constelațiile cu aripi noi

Ard constelațiile cu aripi noi

În suflet ard constelațiile jinduite și aripi noi cresc pentru viața de început. Iubirea se înalță iar, unică, în valul înspumat al timpului. Suspine se ridică înspre zări, aproape pierdute în țipete de păsări uriașe. Licăr de stele se-ntoarce înspre gând și răstoarnă viețile rătăcite-n păduri fără de capăt. Alunecă încet stropii de lumină din cer spre ochi și-apoi se pierd, puțin câte puțin, în tăria albastrului de mănăstire a muntelui. Fugarele gânduri rămase-n colț de inimă se sparg ca valurile la țărmul unde iubirea e săpată cu lacrimi în stânci tăioase. Sub albastrul infinit de dragoste și dor al sufletului se-adună cuvintele, copii ai gândurilor noastre. Le așezăm, le potrivim marginile, le încrustăm adânc în pietre vechi, spălate-n râul ochilor ascuns. Pustiul cu întrebări deșarte îl îngropăm adânc, sfredelindu-l cu strigătele ce nu își mai găsesc ecoul. Căci fără Iubire și Adevăr aproape nu mai suntem, nici marea nu mai e, nici vântul, nici pământul. Cum să mai știm cât va dura căderea, când ochii sunt pustii și n-avem sprijin în timpul care trece ireversibil? Golul sufletului se înalță, se rotește, întreabă și nu răspunde nimeni... Până când vom căuta, nu ne putem răspunde-n gând... sunt vorbe clare ce răzbat spre cei ce nu mai văd... Căutăm cu sârg urme pe drumul ce se înalță, semne străvechi și transparente, desenate dincolo de zborul aripilor spre soarele dătător de viață. Nu murim pentru uitare. Nu ne pierdem în iertare. Căci știm, o clipă nouă va înflori curând în mâinile de senin ce ne mângâie zborul. Atunci când vom uita totul, va veni iar primăvara-n suflete și triluri nemaiauzite de păsări multicolore ne vor încălzi auzul, iar ochii se vor scălda în curcubeul de petale al florilor renăscute-n poiana visului. Vor crește păduri noi, vor renaște izvoare și ne vor apropia mâinile în clipa aceluiași cuvânt, al aceluiași gând, transpus pe undele fierbinți ale vibrației. Vom rescrie manuscrisele învechite, pierdute în neguri de vremi, vom reface liniile din palme cu fremătarea gândurilor bune. Vom înflori pentru Iubire de nenumărate ori, atât cât timpul ne va lăsa să împrăștiem povestea. Ne vom ridica frunțile aducând ofrande soarelui incandescent, anotimpurilor neterminate, fără somn și fără lacrimi. Știm că pentru Iubire mai avem puterea să ne trezim în veșnicie. Visul ne dă aripi noi și sens aduce iubirii curate. Împreunăm mâinile în rugăciune și cerem vise albe peste lume, nopți de vise, legănate de mii de stele. Nopți în care doar tăcerile vor mai vorbi și sufletele se vor înzăpezi la tâmple. Pavăza noastră, bolta cu lumini călăuzitoare ne va însemna cu sclipiri devotamentul. Vom fi mereu aproape, în gândul arzător ce ploaie de sori coboară-n palme și lasă praf subțire, eternă amprentă peste lume. Căutând iubirea adevărată vom găsi calde mângâieri întoarse din drum. Rămase în urmă, umbrele nu ne vor mai urma și toate visele apăsătoare vor cădea în urna uitării. Nu vom mai ști ce gânduri am purtat, nu vom mai păstra rouă grea pe gene și drumul ne va îndemna la cântec nou și vesel. Vom crede iar în noi, vom regăsi căldura-n suflet și clipe bune, vorbe liniștite, ne vor învălui. Pe pergamentul pielii vom aduna căderi de stele ce își vor tremura lumina întorcându-ne pe cărări demult bătătorite. Vom reface leagănul brațelor pentru dragoste și trupurile nu vor mai plânge pierdute primăveri. Va fi curata sărbătoare a miezului de iarnă veșnică ce va albi poteci de suflete. Se vor face nevăzute nerostitele șoapte și clipele plătite cu vieți în nopțile negre și fără foc de inimă cu porți neîncuiate, când dragostea plângea pe furiș, frângându-și aripa-n cădere. Singurătatea va rămâne împietrită-n întuneric și durerea va fi blocată-n orologii vechi. Nu vor mai fi seri grele de doruri și crengi fără frunze și flori cu parfum. Trupurile vor redezgheța gesturi, priviri fierbinți, știind că la capătul ascuns al drumului așteaptă clipa de extaz a reîntregirii perechilor. Împăcați ne vom ostoi setea din fântâni de suflet cu apă neîncepută în care se oglindesc roiuri de stele. Vin vremurile împlinirii, sunt clipe de tainică rugă împlinită, după atâtea nopți în care ochii au stat ațintiți spre cerul adânc căutând pacea sufletului. Mai e puțină vreme și ne vom fi în preajmă, căci timpul se împarte spre-a ne alege rostul. Acum a venit vremea să ne-ntoarcem înlăuntrul nostru, să facem pace între gânduri, să punem liniște între cuvinte, căci știm cu adevărat că din adâncuri oglinda inimii va împrăștia raze sclipitoare ce vor hrăni sufletele celor ce încă rătăcesc drumul, orbiți de plăsmuite comori.

Tu chip de înger!

Stau şi privesc pe fereastra camerei cum adierea vântului îmi bate în geam şi cum gândurile mele colorate zboară prin camera obscură ce vor să evadeze…Gândul îmi e la tine,doruri în mii de flori se zbat…Dau cortina cerului deoparte şi păşesc uşor în lumea viselor.Mă pierd într-o noapte senină,cu vise de înger.Cerul îmi vorbeste colorat într-o ploaie de fluturi şi eu ascult ecoul dorului din pianul inimii mele unde răsună balade de iubire…Aştept ploaia curcubeului şi privesc în departare printre miile de stele să întâlnesc căldura chipului tău de înger.Eşti îngerul meu din vis…Iată se aude în depărtare un foşnet şi din umbră apare pe acorduri de vioară îngerul meu iubit..Fiori calde,reci mi se strecoară în aorta inimii ce sângele-mi pulsează-n vene…Mă priveşte-n fel şi chip cu căldura mă-nconjoară, braţele îmi întinde ca nişte tentacule ce mă trage spre el ca un magnet…Îi simt mireasma dulce amăruie,o luptă continuă între dorinţele inimii şi ale minţii se luptă cu noi.Chipul îi radiază de dorinţi…Mă las în bătaia fluturilor întind mâna cu dor şi zburăm împreună pe un cal înaripat dispărând în umbrele nopţii…Şi mă poartă pe aripi de iubire,simt căldura sufletului ce mijlocul mi-a cuprins,ce inima-mi zvâcneşte de dorinţi cu glas fermecat şi un gând minunat m-a aşezat pe un colţ de nor cu un zâmbet m-a înmuiat şi cu mâinile în părul meu se juca ,ochii îi sclipea ca două perle de migdală şi mă alinta cu vorbe dulci la ureche îmi şoptea,buzele îmi căuta…Dansul flăcărilor ard pe dinăuntru te privesc în ochi şi văd o strălucire aparte şi cade peste noi melodia iubirii ţesută printre flori în nopţi cu stele argintii,stăm îmbrăţişaţi în nebunia cerului…Chip de înger al visurilor mele în bătaia inimii mele eşti doar un mister…Şi totuşi mă las dusă de valul iubirii…Îmi şopteşte să ajungă la harpa inimii mele şi coardele harpei se deschid şi melodia alunecă lin.Mângâind duios lăsând valul dulce al dragostei.Atingerea se topeşte în dorul ars de vreme,curgem unul în altul şi ne ameţim,mâinile roată ni le cuprindem şi formăm un singur miez.Vârtejul ce ne-a cuprins ne urcă spre trandafirii cerului ,trecând prin straturi de aer dulce şi înmiresmat.Privim unul în altul,căutându-ne vieţile trăite atâta timp.Clipa timpului se răzvrăteşte şi-şi porneşte zorile.Mâinile noastre strâng ultima clipire,o bătaie de inimă…Apar zorile şi visul se destramă.Tu chip de înger ai plecat şi m-ai lăsat în zori de zi…Şi totuşi există un dar..există un Oare?

Inima îmi îngheaţă

În flori de rouă mă strecor,
şi în suflet plouă,
soarele în priviri îmi
usucă trupul
zilele-mi sunt împrăştiate
de vânt.
şi mă pierd, în noapte..
un nor negru visele-mi
fură,
şi rămân fără suflare,
în iluzii cereşti.
tu rază,de speranţă
îmi rosteşti în soaptă…
că nu o sa mai vad
lumea în culori,
că nu trăiesc la infinit,
că voi avea un sfârşit.
clipa trece,şi  mă înnec
în univers ,
sufletul se scurge lin 
caut din ploaia de stele,
speranţa
să mai traiesc o zi
în noatea albastră
aştern pe un nor
un suflet rătăcit,
ce inima încet îngheaţă
alunec uşor unde
e rece şi pustiit,
închid ochii şi mă scufund
într-un somn adânc
unde lumea se vede în ceaţă
şi inima mea moare încet
Tristă dar fericită...

Amor

Dezbracă-mi sufletul
ţesut din păianjen
pe o pânză de mătase
să-mi presari săruturi
din petale de trandafiri

Goleşte-mi trupul
de tristeţi
îmbrăţişează-mă
în cununi de
raze aurii
pe un pat de nor
să ne iubim cu dor.

Şoapte să ţesem
şi să ne învelim
cu o mantie de stele
brodat în fir de amor
să ne lăsăm purtaţi
plutind uşor pe aripile
vântului...

Visul unei nopţi de vară...(file din sufletul meu)

Privesc prin fereastra inimii cum noaptea încet se lasă peste sufletul meu.Visul unei nopţi albastre de vară cu iz de trandafiri,cu adieri calde de vânt,cu murmur de şoapte purtate de norii pufoşi.Să-mi îmbrac inima în cununi de frunze şi flori ce se împletesc în noaptea albastră…Să zbor să culeg praf de stele de pe cer,să fac o mantie de curcubee şi să arunc în univers.Vise pierdute…vise uitate de timp prefăcute în cenuşă…Merg cu gândul rătăcit pe aleile sufletului meu într-un labirint ce literele suspin. Curg gânduri de ape cristaline,pe ploapele mele unde se împletesc liane de ciorchini amestecate cu un parfum divin de sentimente…Îţi caut chipul tău de ceară, prin cenuşa timpului ţesută-n pânză de paianjen într-un colţ întunecos…Am obosit să scotocesc prin amintirile prăfuite de timp şi mă aşez pe barca inimii mele plutind şi la cârmă gândul chinuit mă poartă pe aripi de dor prin galaxie…Şi la Starbucks am ajuns unde soarele şi luna m-a servit cu o caleea lactee alături pus un trandafir…Privesc un trandafir ce mi l-ai dăruit uscat cu petale scuturate de timp ce emana un parfum de iubire,dar totul s-a prefăcut în cenuşă…Mângâi cu degetele subţiri petalele uscate,simt încă parfumul tău şi o lacrimă îmi picură pe obraz…Aş vrea să vii în visul meu în nopţile cu lună unde stelele argintii sclipesc în şoapte de iubire,să-mi mângâi privirea cu surâsul tău,inundă-mi clipa cu atingeri tandre să simt alinare.Eşti în inima mea,în visele mele,dar nu pot să te ating…Te aştept în vis să pornim în călătoria universului printre miile de stele…Să fim doi fluturi albi îmbrăţişaţi în noaptea albastră să dansăm în melodia nopţii, în acorduri de pian cântate în surdină şi îngerii să ne ocrotească.

Caut muza într-o cafenea…(file din sufletul meu)

Merg la cafeneaua din colţ să beau o cafea…Intru în cafenea unde este plină de nori de fum,mă aşez la o masă fac semn ospătarului să-mi aducă o cafea.În timp ce aştept cafeaua scot fila sufletului o pun pe masă…Cafeaua îmi este servită şi privesc dincolo de aburii cafelei cu o aromă puternică unde fumul se unduieşte uşor într-un ritm suav al muzicii…Încerc să mă pierd în fumul cafenelei din sticla gândurilor mele.Privesc pe masă fila sufletului scot pixul şi încerc să aştern dar deodată gândul meu se topeşte ca fumul de ţigară. Astăzi gândurile mele îmi joacă feste…Literele alunecă lin pe fila sufletului meu…Un amalgam de jocuri de cuvinte îmi ies pe dos.Un gând uşor îmi şopteşte la ureche să las pixul jos şi să privesc pe fereastra inimii mele dincolo de nori şi să ascult pe o aripă de vânt, melodia dragostei ce pluteşte în zarea albastră.Soarele îmi zâmbeşte şi cu o rază îmi atinge părul într-o mângâiere de alint…În ritmul melodiei păsările cântă,cerul vibrează,norii dansează,îngerii chiuie.Este vis sau realitate?Ascultam şi privesc cum totul se învârte în jurul meu.Mai sorb o gură de cafea şi constat că e un vis al realităţii unde dragostea domneşte în aer şi pe pământ în tot ceea ce ne înconjoară.Mii de culori îmi zugrăvesc imaginea în faţa ochilor….
Dragostea-i o floare
ce răsare şi-nfloreşte
sub raze de soare
iubeşte apa,cerul,
natura şi pământul
iubeşte-ţi prietenii
şi duşmanii
dragostea-i frumoasă
nu lăsa să piară.
vă las cu dragoste un zâmbet,să-l duceţi mai departe…

Chip de înger

Din fâlfâirea vântului
dincolo de nori,
un chip de înger
zăresc..
un suflet cald
în astru ceresc
urc trepte
până la tine
într-un vârtej
să te-n brăţişez
să te alint,să te sărut,
şoapte dulci
să îţi şoptesc.
inima să-mi încălzeşti
sufletul să-mi dezveleşti
şi să mă iubeşti.

Dincolo de pământ

Când nu voi mai fi
la mormânt să vii,
cu săruturi să-mi
presari…
flori de gheaţă argintii.
înspre cer tu să priveşti
mâinile să le împleteşti
viaţă de vrei să-mi dai
din pământ să mă ridici
din îngeri să mă refaci,
cu crini albi să mă îmbraci
suflu prin sărut să-mi dai,
freamătul vântului geme
peste chipul palid
făclia arde la căpătâiul meu
buzele îmi sunt reci în veci,
iar tu să mă veghezi…

Clipe

Împletesc cosiţe de iubire
din părul tău bălai,
cu sărutări divine
tu mă alintai…
Lacrimi cristaline
se scurg şiroaie
peste trupul meu,
desprinse din
curcubeul cerului
senin…
În ţurţuri de gheaţă
să mă prefac,
iubirea să mă atingă
să plutim amândoi
pe o frunză de arţar,
speciale clipe
să ne dăruim…

Iubirea de la ţărmul mării...(file din sufletul meu)

Stau pe ţărmul mării cu mâinile înfipte în nisipul fin şi mă ascund în umbre lasandu-mi gândurile să curgă prăfuite in timp…Privesc pierdută-n depărtare cum inima mea veghează ca un străjer şi uneori tresare la orice şoaptă a mării …Iubirea înfloreşte în zări albastre, născută din privirea mării unde lacrimi visătoare curg şiroaie ca un izvor sărat peste gândurile prăfuite. Un strop de apă sărată ucide un vis, o speranţă… Peste trupul meu se lasă o ceaţă de iubire, totul este acoperit de fum şi cuvinte nerostite. Un picur de noapte mi-a inundat sufletul cu fructe îndulcite de soare, acoperite de mantia timpului, multe sentimente se plimbă pe cărările iubirii.Aş vrea să uit de lume, de timp şi spaţiu, să plutesc printre nori şi să simt sentimentele florilor ce mă ţin în braţe şi mă săruta.Vreau să fiu suflarea ta, să ma răcoresti cu  marea ce ne va mângâia trupurile pe note de iubire…Sunt doar clipe într-un mănunchi de speranţe. Petale de trandafiri cu miros de iubire îmi arată calea şi licuricii îmi luminează sufletul. Păşesc încet pe un covor de frunze multicolore, rupte dintr-un curcubeu, ce-mi strecoara în vene stropi de fericire, să mă scufunda în mări de dorinţe şi vise… Se trezeste acel fior ce doarme, innecandu-ma în şoapte si plutire.Simt fiorul buzelor tale şi focul din astre în inima ce arde…Aş vrea să te îmbrac cu o picătură din dragostea mea, să te acopăr cu sărutări…

Eterna e aroma ce pluteşte ca o mantie peste mine…

Zbor

Îmi împletesc mâinile
cu razele soarelui
ce trupu-mi mângâie
şi-mi sărută sufletul,
ce fericirea şi-a pierdut.
Gânduri şiroaie îmi curg
prin vene ca un izvor,
florile ca un balsam
îmi pansează rănile
de dor…
Lumina se scurge
prin speranţe şi vise,
un zbor înaripat
şi o iubire fără de păcat.

Gânduri colorate

Gânduri colorate
de curcubeu redate
în grădină printre flori,
pe alei de labirint
mă pierd printre vise.
Pe aripi de petale
şi zumzet de chitare,
dragostea îţi port
pe note de iubire,
să aducă fericire.
În palma mea topesc
amintiri dureroase,
sentimente nutresc
poleite cu speranţă
într-un vis nebunesc.

Dorul

O mantie din ceaţă
peste umerii mei
se lasă..
mă alintă cu dor,
şi gândul mă apasă.
Am sărutat palmele iubirii
şi m-am închinat
la steaua fericirii,
privind cu ochii cerul.
Îmi pierd privirea între stele
chipul să ţi-l văd zărind,
cu mişcări unduietoare
parfum de aştri din speranţă.
Buzele ca de petale
să-ţi simt miros de floare
dar eşti himeră oare?
te văd sculptat în ghiaţă.
Eşti rece şi distant
întind palmele să-ţi dăruiesc
o inimă caldă ce bate,
ca un sunet în noapte.
Aş vrea să sparg
gheaţa ce te-a cuprins
să te încălzesc în şoapte,
să te topesc de dor…

Vis

Alerg în gândul meu
bezmetic în noapte,
să prind visul meu
în tăceri de şoapte,
unde stelele sclipesc..
Stau pe un colţ de stea
printre miile de stele,
lacrimi în cioburi
de cristal se sparg,
şi inima strigă-n tăcere..
Să mă îmbrac în părul tău
şi să mă dezbrac de vise,
ochii tăi să mă îmbrăţişeze
pe marginea norilor,
unde florile-n floresc..
Trupurile să ne topim
în bezna fericirii,
să ne iubim din noapte
şi până-n zori
unde dragostea pluteşte
în univers…

Sunt o şoaptă

Sunt o şoaptă dintr-un gând
născută din adierile
de vânt şi de ploaie,
ca o umbră bântui
pe-o vale aurie,
croiesc castele de speranţă
din amintirile pierdute,
zidesc cuvinte
cu amestec de culori
peste fiinţa mea.
În bezna deasă
lumina pătrunde
doar murmur de şoapte
se-adună în minte,
din zări albastre
aduce-o furtună
cu mii de sentimente
înecate în tăcere.

Flacăra iubirii

Trupul meu
liane împletite şi
mâini încătuşate
foşnet de iubire
zvon din depărtare
face inima să bată
să bată...

Clipe ce curg
pe lacrimi
prelinse
iyvor de sentimente
desprinse din raze
ce mă cuprind
vârtej.

Şoapte nerostite
mă învelesc
mantie de tăcere
spulberată de vânt.

Iubirea-n suflet ţese
gânduri de mătase
împletite în vise
iar eu Penelopă neştiută
ţes şi tot ţes