Dezbracă-mi sufletul
ţesut din păianjen
pe o pânză de mătase
să-mi presari săruturi
din petale de trandafiri
Goleşte-mi trupul
de tristeţi
îmbrăţişează-mă
în cununi de
raze aurii
pe un pat de nor
să ne iubim cu dor.
Şoapte să ţesem
şi să ne învelim
cu o mantie de stele
brodat în fir de amor
să ne lăsăm purtaţi
plutind uşor pe aripile
vântului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu