Ploaia obosită de lunga ei cădere, se-ncolăcea reptilă pe brațele de cremene ale copacilor bătrâni. Copacii din smalț negru mărșăluiau funebru în verzi și largi sutane și în jur se ridica un abur întunecat și sumbru. Poteci umbrite înnodau bălți murdare în ițele lăsate de urâțenia ploii. Călcau stăruitor cu greutatea lor, cu zgomot de inele din atâtea vieți pe glob în care au tot foșnit în agonii prelungi frunzarele. Vântul cu veșnica-i mișcare amesteca sus norii pe muzici stinse într-o agitație plină de o vădită ură. Ziua se prelungea cenușiu, gemând ca-n urma unei operații grele. Ferestrele își lăsau obloanele cu teamă și umpleau în zidurile albe ochiuri clare ce altă dată sclipeau curate în clinchet de argint. Recea ceață clocea în somnul ei croncănituri asprite, sinistre peste dealuri. Copacii gârboviți și negri, cu fructe sângerii se aplecau peste garduri, rodind zadarnic. Din lut și ierburi ude apare subit un ornic ce își mărește-ntruna bătăile. Păsările își reiau zborul și izbucnesc inconștient spre cer, spărgând luciul umed ce acoperă infernul rostogolit de ape și ierburi lungi de fier,cu aripi mari. Câmpiile înăbușite în valuri de clorofilă dură alunecă în somn tăcut. Peste obloanele trase ploaia tăcu adormind.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu