Este trecut de ora zece iar ea se plictisește fumând o țigară tolănită pe fotoliu. Își mușcă buzele în mod repetat iar rujul deja i s-a șters, rimelul i s-a scurs de la cele câteva lacrimi care au curs cand în timp ce asculta melodia ei preferată iar fondul de ten i-a ramas pe șervețelul parfumat. Nici nu scrumează în scrumieră, nici nu îi mai pasă dacă stă pe întuneric în camera ei. Vrea doar să uite, vroia doar să îl vadă...
Își lasă capul pe spate, închide ochii și începe să fredoneze încet și apăsat melodia ce îi atinge sufletul de fiecare dată când este singură. Versurile sunt tot mai apăsătoare, sunetele tot mai atrăgătoare, întunericul din cameră devine un buchet de lumini.........
Tresare din fotoliu se uită în oglindă și nu îi vine să creadă: machiajul este refăcut iar pe ea sta o rochie crem pe care nu știa că o are.
Întoarce capul iar în loc de patul ei este o încăpere mare, veche, o sală mare poleită cu aur ca cea din filmele vechi la care se uita când era mai mică...și îl vede pe el. Totul este ca o poveste pentru ea, ca un vis ce și l-a dorit.
-Îmi acorzi acest dans? Îi zâmbește fermecător el.
-Normal, este tot ce mi-am dorit! spune ea convingătoare ca un copil.
Melodia ei preferată începe să cânte iar ei nu se opresc din dans. Era lângă ea, nu mai conta cum și în ce circumstanțe și asta îi dădea o stare de liniște. El o priveste în ochi așa cum niciodata nu a făcut-o până acum, ea se simte mai frumoasă și îndrăznește:
-Și acum, ce urmează? Până ieri nici nu te uitai la mine..spuse ea cu un zambet în colțul gurii.
-M-ai vrut și nu ai crezut că o să mă ai, acum sunt aici cum ți-ai dorit. Trebuie doar să crezi în visele tale. Până nu te-am cunoscut mai bine nu știam că ești ceea ce vreau, nici nu credeam. Dar tu mi-ai dat zâmbetul care nimeni nu mi l-a dat.
Ei tot nu ii venea să creadă ce aude de la omul pentru care nici nu exista. Își face curaj și spune:
-Vreau sa fiu cu tine!
-Atunci vino cu mine. Spuse el cu o strălucire în ochi și îi arată cu degetul o ușă ce dădea într-o grădină plină de flori și un drum lung în zare.
Ea se uita la fotoliu în care a stat până să o invite la dans, când la florile minunate din grădină. Nu a stat mult pe gânduri și a ales....
-Am spus că vreau să fiu cu tine, și de ar fi să merg pe acel drum care nu știu încă unde duce, cu tine nu mi-ar fi teamă de nimic.
Nu a terminat ultimele cuvinte și au pornit amândoi spre visul ei iar în urmă au rămas urme de foc......însă nu era focul dintre cei doi, era focul din camera ei. Un lucru era sigur: și-a sacrificat viața pentru visul ei; și-a sacrificat țigara uitată în mâna dreaptă în timp ce a adormit pentru a fi cu el în vis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu