E lună plină…Aripile unui înger fâlfâie pe bolta cerului înstelat… Îmi iau aripile şi mi le desfac şi zbor în zarea întunecată a nopţii…Zbor să întâlnesc acel înger cu chip de ceară…..Dorinţele purtate în inimă, hrănite şi iubite O aripă mi s-a frânt şi simt cum alunec în neantul gol…oare voi murii?Privind în drumul coborârii,o luminoasă stea ce ochii îmi orbea.Alunecând pe curcubeul nopţii îngerul fulger venea …Cu aripile m-a cuprins şi împreună am zburat.Liniştea nopţii curge dulce ca o miere caldă şi deasă şi noi ne mişcam uşor în ea sorbind fiecare pulsaţie,rasuflam uşor într-un timp dens dincolo de realitate.Culegeam cu ohiul lumina alba a pământului….Simţeam suflarea lui cum suflă,înmuindu-mă blând în culcuşul aripilor şi zâmbeam în liniştea nopţii.Mă simţeam o călătoare a universului ochii îmi jucau umezi de lacrimi.Vântul îmi mângâia faţa,trupul şi mă unduiam fără nici o mărginire,simţind şerpuirea muzicii a stelelor în noapte mai adânc de oase şi de sânge…Şi m-a purtat lin între aripile lui şi m-a dus în universul stelelor unde pe un puf de nor m-a pus uşor…O noapte de stele să dorm între ele pe un nor pufos şi un vis frumos..Visul m-a învăţat învierea prin forţa blândă şi atotcuprinzătoare a iubirii.O să las aceea muzică divină să curgă peste noapte,să ne deschidă un drum nou în vis…