duminică, 27 februarie 2011

Corbul

Un corb într-un copac din aripi fâlfâia
Şi în linişte aştepta ploaia de sânge
Şi deodată apar fraţi şi surate
Vin de la o cetate,şi cerul sa-nnegrit
O cetate negră cu trupuri fără ochi
Luna plina răsare,o mamă trece pe cărare
Fiul rănit şi-l priveşte întors de la război
Sângele-i spală cu noroi împroşcat de răni
Ce inima-i pulsează de dor şi de nevoi…
Urlă suflete cuprinse-n gemete
Şi rugăciunile noastre în neant se pierd.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu