Cu ochii-nlăcrimaţi,
Eşti iubirea mea din mine
Întreabă marea şi nisipul...
Deschid fereastra ca aerul serii să învăluie camera….Mă aşez în pat cu ochii aţintiţi în tavan…În liniştea serii o muzică în acorduri de pian îmi acoperă camera…Somnul încet mă învăluie şi mă îndeamnă în lumea viselor.Dansăm singuri pe ringul de dans…. luminile sunt umbre ce dansau împreună cu noi. Muzica ne învăluie cu note discrete, acorduri de pian … o strângere de mână, o privire ştrengărească … Zâmbeam a rămas doar strălucirea din ochii tăi emanând iubire şi căldura mâinilor tale ce mă cuprindeai tandru … îndemnându-mă să păşesc pe ritmul muzicii …Mi-am lasat capul pe umarul tău pierdută, trupul tău îmi atingea trupul înfierbântat, buzele tale îmi atingeau suav gâtul gol, simţeam că nu-mi pot ghida simţurile … în suflet mi sa aprins dorinţa de dragoste … O clipa o lumină străfulgeră în întuneric, muzica nu se mai auzea deloc, se topea în noapte, dar noi continuam să dansăm, să ne unduim trupurile pătimas. Parfumurile se amestecau, lăsând în urma noastră unul singur …suav, ameţitor … Simţeam răsuflarea ta … tot mai aproape … până când a dispărut în furtul unui sărut dulce … senzaţia apropierii tale îmi făcea mişcările tot mai lente, aproape inexistente …Dansul încetinea la fel ca muzica …foşnetul rochiei abia se auzea, paşii nostri deveneau tot mai mici, se pierdeau în tăcere.…Ne-am oprit, ne-am privit adânc ne-am îmbrăţişat tandru … Picioarele mele pierdeau contactul cu pământul..…simţeam că plutesc …m-ai luat în brate.…continuând să mă priveşti … Ne-am aşezat pe o băncută luminată doar de razele lunii …Mâinile tale se plimbau pe corpul meu dorind să simtă din nou pielea catifelată sub faldurile rochiei foşnitoare, dorind parcă să te convingi că eram într-adevăr acolo cu tine, că eram a ta …Mi-ai dat la o parte buclele ce-mi alunecau pe umeri, ai început să mă săruţi încet pe gât, dorind să-mi simţi mai mult parfumul…acelaş parfum pe care-l cunoşti atât de bine … Îţi simţeam buzele fierbinţi atingându-mă uşor, şi-mi reveneau în minte toate zilele de dor, zilele când nu erai lângă mine. Vreau să te strâng în braţe atât de tare încât să nu mai poţi pleca de lângă mine.Deodată a început să plouă cu stropi mari şi grei … Ploua cu stropi de iubire… M-au trezit zgomotele vântului … Încercam să-mi amintesc noaptea trecuta …Dar a fost decât un vis…Un vis frumos… Vântul a trântit cu putere fereastra încă deschisă … nici n-am tresărit … Zâmbeam…. Îmi era teamă să mă ridic, chiar să deschid ochii să nu pierd acel vis frumos….Mi-am afundat capul în pernă ce încă pastra mirosul visului parfumat al tău, în acordurile suave ale dansului, am adormit la loc.…Fericită …
Sunt un suflet trecător printre miile de stele !O umbră a gândurilor mele…pierdută-n univers….Un suflet trecător prin noapte cu gândurile toate..curgând ca o ploaie de stele peste mine….Călătoresc pe calea lactee ce raza de lună,ce luminează bezna din inimă….Să străbat lumea cu pasul mărunt…Sunt singură în acest univers al gândurilor …Eu şi gândurile mele …Mă gândesc la poveştile nescrise,la amintirile şoaptelor întunericului multe au zburat,ori s-au prefăcut în scrum…dar visul meu rămâne aievea.Nimeni nu îmi va putea să îmi alunge zâmbetul…Visul îl adunam cu mâinile crispate cu ochii plini de lacrimi să-l ridic sus a-mi făuri un vis adevărat.Visul meu a prins culoarea primăverii în amalgamul de trăiri.Zăresc privirea caldă a sufletului dintre toate privirile reci…separ îmbrăţişarea caldă dintre toate atingerile de gheaţă…Vreau să fiu Eu…în acest sfârşit de iarnă…Eu să zâmbesc unicului meu vis,iar visul meu eşti Tu…Oare sunt în gândurile tale?Îmi doresc gândurile tale să îmi aparţină măcar pentru o secundă….Îţi citeam gândurile…mă regăseam în ele….Îmi las gândurile să plutească în derivă…iar sufletul să alunece în braţele tale…Să simt braţele tale strânse în jurul meu…Să îţi simt parfumul primăverii ce-l emani…Gândurile mele continuă să plutească printre stele,fără ţintă să mai desluşesc câte ceva….O umbră pierdută într-o lume a gândurilor tăcute….Îmi simt ochii cenuşii, umbriţi de lacrimi uscate. Mi se pare că am înghesuit prea multe vise şi speranţe într-un loc prea neîncăpător pentru ele … visale-am amestecat cu realitatea şi-am obţinut un amalgam din care nu mai pot distinge nimic.Călatoria în lumea micului meu univers mă tulbură în adâncul sufletului meu… sub apăsarea şi magia acestui vis. Am trăit în aşteptarea acestei călătorii multă vreme … să mă pierd cu privirile în zări doar de mine percepute, căutam cu privirea în universul visării …eşaveam senzaţia că te ating, dar dispăreai în secunda urmatoare … şi apăreai din nou, treceai pe lâng mine fără să mă priveşti.Până în clipa în care am pornit la drum … Nu era o călătorie obişnuită … era o călătorie a sufletului meu singuratic în căutarea altui suflet … a sufletului tău … Eşti în inima şi-n visele mele … eşti peste tot, dar nu pot să te ating … şi lacrimile îmi inundau ochii … nu ştiu dacă era durerea de a nu te avea sau bucuria de a te avea … Dar simt că eşti cu mine….în mica mea călătorie a universului printre miile de stele….
Din albastre zări,
E lună plină…Aripile unui înger fâlfâie pe bolta cerului înstelat… Îmi iau aripile şi mi le desfac şi zbor în zarea întunecată a nopţii…Zbor să întâlnesc acel înger cu chip de ceară…..Dorinţele purtate în inimă, hrănite şi iubite O aripă mi s-a frânt şi simt cum alunec în neantul gol…oare voi murii?Privind în drumul coborârii,o luminoasă stea ce ochii îmi orbea.Alunecând pe curcubeul nopţii îngerul fulger venea …Cu aripile m-a cuprins şi împreună am zburat.Liniştea nopţii curge dulce ca o miere caldă şi deasă şi noi ne mişcam uşor în ea sorbind fiecare pulsaţie,rasuflam uşor într-un timp dens dincolo de realitate.Culegeam cu ohiul lumina alba a pământului….Simţeam suflarea lui cum suflă,înmuindu-mă blând în culcuşul aripilor şi zâmbeam în liniştea nopţii.Mă simţeam o călătoare a universului ochii îmi jucau umezi de lacrimi.Vântul îmi mângâia faţa,trupul şi mă unduiam fără nici o mărginire,simţind şerpuirea muzicii a stelelor în noapte mai adânc de oase şi de sânge…Şi m-a purtat lin între aripile lui şi m-a dus în universul stelelor unde pe un puf de nor m-a pus uşor…O noapte de stele să dorm între ele pe un nor pufos şi un vis frumos..Visul m-a învăţat învierea prin forţa blândă şi atotcuprinzătoare a iubirii.O să las aceea muzică divină să curgă peste noapte,să ne deschidă un drum nou în vis…
Un crin alb a răsărit,în inima mea
O primăvară a sufletului….Să zâmbim…să ne iubim…Îmi doresc ca mintea mea mintea să alerge şi sufletul să viseze.Cerul, s-a facut albastru şi zăresc ochii ferestrelor ce clipesc a veselie.A sosit primăvara în caleşca înflorită….O rază de lumină blândă şi caldă străpunge fereastra sufletului meu… Un peisaj mirific de primăvară …Primăvara are un fond multicolor ce mă fascinează.Pomii îşi îmbracă haina cea noua cu flori şi frunze verzi,muguriii timizi ai copacilor sunt dezmierdaţi de lumina soarelui,culorile florilor încântă privirea tuturor,este zumzet peste tot,frumuseţea primăverii care este fermecatoare.Primăvara, este fiica cea mai tânără şi mai frumoasa a bătrânului an….Fluturii,cu miile,se joaca în crângul înverzit.Frumuseţea verde şi veselă a naturii este divină.Razele soarelui străluceşte precum scânteiele de foc ce ne mângâie trupul şi sufletul…,Florile gingaşe zâmbesc ca un roi de fluturi albi….Lumina face minuni în împăraţia sufletelor noastre o dată cu venirea primăverii..Firele de iarbă se leagănă sub adierea blândă a vântului de primăvară….Natura e,plină de culoare te face să te topeşti în căldura înăbuşitoare,iar toţi pomii sunt în sărbătoare.Un cer senin,albastru ca floarea de “nu ma uita”….Un verde puternic a picat peste crâng,foşneşte,răsună mii si mii de glasuri,vietăţile crângului ce au revenit la viaţă.Văzduhul a încremenit deasupra lumii de acest peisaj artistic,pictat prin ochii artistului.Mingea cea aurie de foc încălzeşte sufletele oamenilor cu dor şi iubire.
Străbat în adâncul sufletului meu…caut… focul….E întuneric…e frig în suflet fără căldură.Pornesc prin frigul sufletului meu în căutarea focului să ardă din nou speranţa la viaţă.Acel foc e soarele din trupul meu…E noapte şi frig caut focul soarelui să mă readucă la viaţă.Cărările sufletului sunt ca un labirint mă cânt şi mă plâng după focul soarelui meu.Îmi e dor de aceea lumină şi mă cutremură gândul să nu se stingă flacăra primită o dată mai demult…Încet o apuc uşor prin cărările labirintului….Mă simt desculţă şi dezbrăcată.În visul meu nebunesc voi gasi focul,mă va încălzi şi mă va hrăni…mă va face caldă…Cu mâinile deşir ceaţa groasă din faţa mea.E o ceaţă lăptoasă şi cenuşie.În această ceaţă tremură multe gânduri şi mă trag în toate părţile.Ceaţa este un desiş de întrebări şi frecuşuri ale minţii mele…Mă clatină,noduri groase,ca nişte funii,temeri din poveştile cenuşii mai demult….Caut cerul dar nu îl văd de ceaţa deasă…şi nu-mi văd stelele mele care până nu demult îmi cântau.Nu zăresc luna….dar mi-e dor de focul soarelui meu.În noaptea asta se face naşterea unei noi zile şi a unui nou timp….este o margine…O muchie de unde trebuie să sar odată, că nu mai vreau nodurile astea din drum…Asta e marginea şi mă duc să o dau focului când îl voi găsi.Merg… nu văd nici o cărare, nici un drum. Unde e focul soarelui meu?Îmi aduc aminte de lemnul meu…Un lemn mângâietor. Îl gĂsesc în suflet şi îl aprind. Fumul lui dulce şi tare, pătrunzând până în inimă şi mai departe, curge ca un sânge în mine. Mă umple şi iese prin răsuflare. Se varsă şi pe drum, ca o apa albastră. Şi mă ajută să văd. Începe o carare. Se taie ca o potecă mergând în sus, pe aer. Urc pe potecă şi îmi cânt. Îmi cânt încet mi-e mai uşor aşa. Oboseala mă poate adormi şi frigul mă poate amorţi. Într-un fel sunt ca fetiţa cu chibriturile, doar că am aprins numai un lemn… pe care l-am stins apoi, să-i sorb fumul sacru. Şi sunt în mers, în drum, în căutare. Nu am ramas între cărările labirintului. Mă duc să-mi găsesc focul, să-mi hrănesc şi să-mi cresc flacăra. Ca să nu-mi fie niciodată frig…Poteca duce acum printr-o pădure a sufletului din imensul labirint. Aici pomi înfloriţi şi păsări, acolo trunchiuri răsucite. Sunt şi bucăţi de zid şi pietre sparte, semne ale unor străbateri şi lupte mai vechi… Sunt toate bucaţi din viaţa mea, înşirate pe drum, să le mai vad o dată.Sunt în noaptea vederilor şi alegerilor… nu e singura şi nici ultima.Sorb încă puţin din fumul lemnului cel drag. Aprind, sting şi respir… Păşesc încet, cu inima în tâmple, în palme şi pe buze. Mi se fac ochii degete, să pipăi dincolo de pietrele sufletului… Mă lasă să văd doar când intru în cerc.În flăcările roşu-albastre-aurii joacă lumina cea dorită, cea plânsă cu atâta dor, căldura sufletului a vieţii mele… Sângele-mi goneşte, strigând de bucurie.Îmi vine să alerg, să îngenunchez…. alerg, ajung la margini, apoi îngenunchez, cu mâinile înfipte între flăcări. Mi-e de jar dragostea, pot să ard şi să mă fac scrum, focul cel viu. Mă asez în căldura visului şi-n miezul de iubire plină şi densă, arzătoare… împlinirea visului nebunesc, prin care îmi reiau puterea de a răsuci şi arde ceţurile şi nodurile. Dar focul soarelui meu este păzit.Păzitorul focului. Omul din multe vise… O fi el? Ştiu privirea asta…L-am mai văzut,prin vis, între feliile din “visul nopţii”, încreţitura dinspre tâmple, jocul ochilor plini de zâmbet… de săgeata câte unei desluşiri. E lângă foc. Şi văd privirea, care ţine bolta luminoasă deasupra focului şi mă învăluie cu cald şi drag.Mă aplec şi sorb din foc cu palmele,aşezându-mi căldura în pântece, în inima şi între ochi.Mă umplu de căldură şi putere, de vârtejul visului. Mă ridic, uşor ameţită… Privesc. Păzitorul îsi arată chipul dintr-o parte.Un profil de vultur, ochi de om cu flacăra… Mă apropii încet, primind în fiecare pas bătaia caldă a inimii pământului, şi mă aşez. Simt locul cald sub mine, respir aerul cald, sorb luminile curgând din flăcări…Simt…focul sufletului meu acum îmi e bine.Din dreapta îmi vine o adiere nouă, încă neştiută până acum. Nu ştiam cum e mirosul unui om al flăcării…asemeni fumului din lemnul meu cel drag. Mici luminiţe, scântei de departe. Liniştea bună şi lumina aurie cern tot ce aş putea vedea.Mă întorc în mine, mă cuibăresc mai bine lângă foc şi lângă. Mă gust în starea mea cea noua şi mă răsfăţ, ca sub o plapuma de bine. În timp ce miŞc pe dinĂuntru, simt caldura…..Focul soarelui meu…O să-mi aşez focul viu în sânge. Să simt mirosul lui, să aud lemnul, să ascult poveştile din foc.Să întâmpin Soarele. Bucuria zilei, vărsătorul luminii, izvorul focului ceresc.Mulţumesc umbrei că m-a învăţat cum să mă ridic, să ies din frig şi să îmi caut focul. Să îl găsesc şi să mi-l port apoi încă o zi, încă un răsărit…
Prinţul meu cu chip de ceară ce somnul mi-l veghezi…dar eşti departe printre norii cei pufoşi ce arunci flăcări de iubire…Aştept aici….aştept în vis….aştept revederea dintre noi….Mi-e dor de îmbrăţişarea ta,mi-e dor de şoaptele tale,mi-e dor de a ta caldără a buzelor catifelate…Vântul îmi adie faţa…Cârlionţii din părul meu dansează rebeli în vânt….Îmi zâmbeşte amintirea ta din orizontul îndepărtat…ce ca o umbră mă priveşti.Paşii mei mă îndrumă spre amintirea ta când sub nopţile sub clar de lună de mână ne ţineam şi la ureche îmi cântai o melodie lină a iubirii di noi….Acum totul este rece fără tine,departe tu ai plecat de lângă mine….Atâta linişte e în mine….Oriunde m-aş afla dorul m-ar învinge…..Oricât m-aş lupta…Un vis neinţeles.Stelele mă privesc şi la lumina lunii îmi şoptesc ca tu mă iubeşti…Şi prin ele îţi transmit iubirea mea.Întinde mâna chip frumos de ceară împreună să ne pierdem într-o constelaţie numai de noi ştiută….Un vis al meu,un vis de iubire,un vis de neînţeles…
Iubirea este cea mai frumoasă atunci când şti să o trăieşti cu adevărat este ca un trandafir înflorit,parfumat…Ce înfloreşte în inimile noastre şi străluceşte în lumina soarelui.Un boboc de trandafir se sădeşte în sufletul nostru ,trebuie să avem grijă ca el să crească şi să-n florească în sufletele noaste….Când va înflorii în toată frumuseţea lui şi parfumul emanat să îl păstrăm toată viaţa…Dăruieşte-l cui are nevoie….Nu există o reţetă magică a iubirii pure Dăruirea de sine, sacrificiul total, rugăciunea şi graţia divina te vor conduce cu siguranţă acolo unde doreşti, dar trebuie să doreşti asta din toată inima ta,din tot cugetul tău şi din tot sufletul tău…..Iubeşte,uită,iartă e cea mai frumoasă artă…..
Ziua de 14 februarie este sarbatorita in fiecare an ca fiind ziua indragostitilor din toata lumea. Valentine’s Day isi are originea in numele unui preot crestin roman, care a fost martirizat in timpul imparatului Claudius al Romei. Acesta a interzis casatoriile in speranta ca astfel mai multi barbati vor fi dispusi sa-i intregeasca armata.
Aroma acestei cafea este mai specială…aromă de Valentine’s Day.Este un amestec de iubire…cafeluţa servită de noi în fiecare dimineaţă ar putea din când în când să primească un plus de prospeţime şi de veselie…Se pune la fiert apa pentru această minunată cafea cu aromă…în varianta prăjită şi măcinată şi în varianta instant, te va cuceri cu gustul intens, dulce-amărui, conferit de combinaţia optimă dintre boabele:suflet,iubire,dragoste,veselie….Se amestecă toate aceste ingrediente şi se pune la în apa ce a fiert..O aromă deosebită a împrăştiat….ce vezi viaţa în roz cu iubirea ce pluteşte în aerul fermecat…Îţi da un plus de energie pentru cei dragi,s-au un răsfăţ personal.
