vineri, 1 octombrie 2010

Vibrez

Vibrez

Plutesc ca un fluture spre orbitoarea lumină a iubirii, până aproape de epuizare. Vibrez, încă mai vibrez în apropierea ta și în saltul spre cer, aprind o candelă. Mă strecor în gândurile tale și încerc să sfâșâi noaptea căptușită cu stele mărunte de durere și dor. Pășesc peste arcada pleoapelor tale ca pe un pod ce duce la lumină. Îmi doresc să te găsesc răsturnat în palmele puternice ale soarelui, dar tu mă cauți și nu știi că am rămas aproape. Gândurile fugare m-au despuiat pentru încă un mileniu din coasta ta și mi-am înfiripat aripi fâlfâietoare cu tăria albastrului de mănăstire. Fiecare privire arde și ne întoarce pe poteca de argint unde pașii noștri au fost alături. Fiecare privire e un semn pentru o nouă îmbrățișare. Te privesc neîncetat, cu lăcomie până în suflet, până când sufletul ți se transformă într-un râu limpede de toamnă aurie. Nu-ți întoarce privirea! Fără teamă orizonturile fumurii îți vor aduce pulberi de stele în ochi. Spaima ochilor tăi aruncă deșert de fum peste drumurile întortochiate ale destinului meu.
Sunt un fluture uriaș peste pleoapa ta și pipăi aerul ca să-ți ajung în suflet, în roua scânteietoare a privirilor tale. Bătaia aripilor crește limbi de foc ce se întețesc continuu.
Sub streașina gândurilor cântecele au amuțit. Șoptim cu greu cuvinte de dragoste și zăpada sufletului se așterne calmă, ca un vis care a început de mult, pe petala unei flori ce tremura în mâinile mele. Pasc gândurile triste aduceri aminte, clipe de foc ascuns ce pârjolește cu limbi amare frunze și flori zdrobite-n trotuare. Nu-ți cer nimic...doar lasă-mă să înfloresc bătăile-mi de-aripă până vine iarna. Căci va veni devreme, aripile mi se vor încărca de nea și nu voi mai putea măsura tristețea. Aburul iubirii încă mă ridică și sunt ușoară ca un fulg. Urma mi se usucă în văzduh și nu mai am umbră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu