Când spunem „dans” ne gândim la celebrare, la eliberare, dar mai ales la armonia dintre mişcare şi emoţie. Dansul şi muzica par să existe de la începutul lumii, aproape că nu există triburi cu ritualuri din care să lipsească dansul. Acesta este prezent de la naştere, în toate etapele importante ale vieţii şi până la moarte.
Dar înainte de orice, dansul este o artă, o formă de exprimare şi un mijloc de comunicare. Acesta exprimă comunicarea dintre tine şi corpul tău prin armonia mişcărilor şi totodată comunicarea ta cu ceilalţi. Altfel spus, dansul este o formă de comunicare non-verbală, o legătură între social şi ritmul muzicii, iar dacă este dus la un alt nivel, exprimă armonia om-cosmos.
Totul în Univers are la bază mişcarea (planetele, atomii, electronii, etc.), iar o armonia dintre mişcări creează dansul. Aşa cum Platon vorbea de muzica sferelor, putem vorbi şi de un dans al sferelor. Putem spune atunci că dansul în pereche reprezintă de fapt o armonie între două sfere, îmbinarea perfectă a principiului feminin cu cel masculin.
La fel ca muzica, dansul sugerează sensibilitate şi ritm, dar mai ales, acesta a simbolizat mereu o formă de eliberare de constrângeri. Felul în care un om dansează spune foarte multe despre el, motiv pentru care dansul este folosit şi în scop terapeutic.
Dansul are o puternică funcţie creatoare, întrucât dă liber imaginaţiei şi îţi oferă la nesfârşit posibilitatea să improvizezi mişcări corelativ cu emoţiile trăite. Prin urmare, dansul este manifestarea liberă a energiei vitale şi identificarea omului cu ceea ce este nemuritor în el.
Libertatea pe care ne-o poate oferi dansul este asemănătoare cu libertatea copilului care nu este încă angrenat în normele sociale şi se bucură de viaţă ca de un joc. Dansul este, înainte de toate, un joc care uneşte oamenii (exemplu hora) indiferent de criteriile care îi separă.
Astfel, dansul oferă acea posibilitate de deschidere, de împăcare, de celebrare a unirii spiritelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu