Un film documentar ce explorează viața din pădurile de foioase și conifere de pe tot cuprinsul planetei. Coniferele trăiesc răsfirat și în zonele arctice, dar domină pământul mai ales în taiga, însumând o treime din populația de arbori a planetei. Puține creaturi pot supraviețui climatului arctic, iar elanul și nevăstuica mare se numără printre excepții. 1600 de kilometri mai la sud, pe coasta Pacificului din America de Nord, coniferele sunt la potențial maxim. Aici găsim și unii dintre cei mai înalți copaci din lume.Un vultur vânează o veveriță, iar puii bufniței gri iau primele lecții de zbor. Și mai la sud, în pădurile din Chile, trăiește o populație de animale mai mici, pudu și kodkod. Primăvara, în pădurile de foioase din Europa, o rață sălbatică își ghidează familia în vârstă de o zi să sară din cuibul amenajat într-un trunchi de copac în apa de dedesubt.Pădurea Bialowieza întruchipează habitatul caracteristic Europei acum 6.000 de ani: doar un fragment mai există în Polonia și Belarus. Înregistrat în decursul a patru ani, Planeta Pământ este un excepțional film documentar serial de istorie naturală, ce reunește imagini spectaculoase de pe tot globul, surprinzând totodată animale văzute extrem de rar, creaturi aproape mitice care trăiesc în aceste habitate.Serialul este o poză supremă a diversității planetei noastre, produsă de BBC și Discovery Channel, în colaborare cu CBC. sursa:filme documentare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu