Imaginează-ți o planetă unde licoarea cea mai fină din univers este fiartă în mări care fermentează la căldura unei stele de un galben strălucitor, distilată în ceruri și turnată în ploaie înapoi peste ținutul uscat, formând o beție de lacuri și râuri. Planeta, desigur, este Pământul, iar licoarea este apa dulce. Fără apa dulce, continentele ar fi amplasate altfel, munții ar fi mai înalți, iar viața ar fi, practic, imposibilă. Însuși aspectul Pământului este rezultatul scufundării din plin a planetei în prețiosul lichid. Din fericire pentru noi și animale, Pământul nu se poate abține să producă apă dulce.Se întâmplă când soarele încălzește și evaporă apa din oceane. Sarea și alte minerale sunt lăsate la o parte, dând naștere la vapori de apă pură în aer. Pe măsură ce sunt purtați în straturile superioare ale atmosferei, unde aerul este mai rece, vaporii se condensează și formează nori, care produc ploi sau zăpadă, când sunt împinși peste înălțimile mai mari ale uscatului.Acesta este circuitul apei în natură, un lucru învățat de fiecare în școală. Acest ciclu ne pune la dispoziție nu doar apa necesară vieții, dar este și sculptorul munților și al coastelor maritime. S-ar putea să joace un rol important și în modelarea plăcilor tectonice, într-un porces care creează și distruge la nesfârșit crusta terestră care formează suprafața planete noastre.Înregistrat în decursul a patru ani, Planeta Pământ este un excepțional film documentar serial de istorie naturală, ce reunește imagini spectaculoase de pe tot globul, surprinzând totodată animale văzute extrem de rar, creaturi aproape mitice care trăiesc în aceste habitate. Serialul este o poză supremă a diversității planetei noastre, produsă de BBC și Discovery Channel, în colaborare cu CBC.sursa:filme documentare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu